Klaus Iohannis: Voi convoca noul Parlament pentru 20 decembrie, iar miercuri şi joi voi avea consultări cu partidele

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va convoca noul Parlament pentru 20 decembrie, iar pentru 21 decembrie va avea consultări cu partidele politice.

RomaniaTV.net
16 dec. 2016, 12:33
Klaus Iohannis: Voi convoca noul Parlament pentru 20 decembrie, iar miercuri şi joi voi avea consultări cu partidele

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca noul Parlament marţi, în 20 decembrie, la ora 12.00, iar pentru miercuri, 21 decembrie, va convoca consultări cu partidele politice.

Şeful statului a ţinut să precizeze că la aceste alegeri votul popular nu a  desemnat niciun partid cu majoritate absolută.

Klaus Iohannis a subliniat că legea privind aprobare a OUG privind măririle de salarii în educaţie şi sanatatea a fost declarată constitutionala şi în consecinta a fost promulgata astazi, iar de la începutul anului va intra în vigoare.

Citeşte şi: CCR: Legea care elimină 102 taxe nefiscale, inclusiv cea radio-tv, este constituţională. Iohannis NU o va promulga

„O a doua lege care a fost discutată astazi de CCR şi care se refera la renunţarea la cateva taxe inclusiv taxa radio-tv a fost declarat Constiututionala. Voi trimite aceasta lege inapooi in Parlament. Nu cred ca este bine sa se renunte fara o discutie aşezată, adecvata, despre aceasta taxa”, a declarat Iohannis.

Citeşte şi:  Tăriceanu: Mi s-a propus să preiau conducerea PNL, dar vom merge către un Guvern de coaliţie cu PSD – VIDEO

Klaus Iohannis a recunoscut că a avut o discuţie politică informală cu Tăriceanu, dar că această discuţie nu s-a referit la PNL.

Preşedintele a evitat să spună dacă vede un alt guvern decât PSD-ALDE. „Vă voi spune când voi desemna un prim-ministru”.

Iohannis a fost întrebat dacă are vreo vina pentru situatia actuala din PNL. „Cu siguranţa. Nu stiu daca se numeste vina, însă eu am contribuit la formare noului PNL. Nu doresc sa transform PNL intr-un partid de buzunar. Imi doresc ca PNL sa fie un partid puternic”.

În privinţa respectării democraţiei Klaus Iohannis a subliniat că este unul dintre cei care promovează democraţia.

Răspunsurile pe larg ale preşedintelui

Jurnalist: Călin Popescu Tăriceanu a anunţat puţin mai devreme că v-aţi întâlnit cu domnia sa, aţi avut o discuţie care, aşa cum spune, nu a fost una instituţională. Şi v-aş întreba dacă le-aţi propus celor de la Alde să se alăture unei eventuale coaliții de centru dreapta şi, de altfel, dacă i-aţi sugerat să revină în Partidul Naţional Liberal, pentru că, spune domnia sa, a fost căutat în sensul acesta.

Klaus Iohannis: Da, am avut o discuţie cu domnul Tăriceanu, a fost o discuţie informală, o discuţie politică şi nu s-a referit la PNL.

Jurnalist: S-a referit atunci la o mişcare de după rezultatul alegerilor? Viza acea coaliţie?

Klaus Iohannis: Asta nu mai detaliem, ce a fost în continuare. Dacă aveţi altă întrebare.

Jurnalist: Aş vrea să vă mai întreb atunci, în contextul anunţării rezultatelor finale, dacă mai vedeţi un alt guvern în afară de un guvern format din PSD şi ALDE.

Klaus Iohannis: Asta vă voi spune la momentul potrivit, când voi decide eu pe cine voi desemna Prim-ministru.

Jurnalist: Şi preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a sugerat aseară că şi-ar fi dorit, ba chiar a spus că şi-ar fi dorit o întâlnire informală cu dumneavoastră. În acest context, de ce ați ales să vă întâlniţi cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, copreşedintele ALDE, şi ne-ar interesa în mod special dacă această întâlnire s-a petrecut înainte de prima tură de negocieri sau după.

Klaus Iohannis: Nu cred că vă aşteptaţi să vă răspund la această întrebare. Dacă aveţi una pe fond.

Jurnalist: Social democraţii au spus ieri că intenţionează să vina cu o singură propunere la dumneavoastră pentru funcţia de Premier. Cum credeţi că se vor desfăşura discuţiile, în condiţiile în care social democraţii nu sunt dispuşi să vă prezinte eventual o listă să ajungeţi la un compromis?

Klaus Iohannis: Cum se vor desfăşura discuţiile? Cum se desfăşoară toate discuţiile mele, cu calm, cu argumente, fără niciun fel de probleme.

Jurnalist: În cazul în care vă va nemulţumi acea unică propunere venită din partea PSD, ce credeţi că se va întâmpla?

Klaus Iohannis: Chiar nu vorbim despre mulțumire sau nemulţumire, aici vorbim despre discuţii politice.

Jurnalist: Aş dori să vă întreb în contextul dumneavoastră cu Călin Popescu Tăriceanu, dacă i-aţi făcut acestuia o ofertă, având în vedere faptul că nu va participa la întâlnirea oficială deoarece a adoptat aceeaşi poziţie ca PSD-ul.

Klaus Iohannis: Cum am spus şi colegei dumneavoastră, nu doresc să intru în detaliile acestei discuţii.

Jurnalist: Ludovic Orban a declarat că PNL nu este partidul dumneavoastră de buzunar pentru a oferi funcţia de preşedinte de partid domnului Călin Popescu Tăriceanu şi voiam să vă întreb dacă apreciaţi că aveţi vreo vină pentru situaţia creată actual în PNL.

Klaus Iohannis: Cu siguranţă, dar nu ştiu dacă se numeşte vină, eu cred că se numeşte altfel. Da, eu am participat la formarea noului PNL din vechiul PNL şi vechiul PDL. Iar în ce priveşte buzunarul, nu am găsit niciun partid aici, credeți-mă, dar nici nu am de gând. Eu îmi doresc un PNL puternic şi în nici un caz nu este dorinţa mea să transform PNL într-un partid de buzunar. Dorinţa mea, dar asta depinde foarte mult de cei din PNL, este să transforme într-un partid foarte puternic din România.

Jurnalist: Aseară, domnul Liviu Dragnea a declarat că nu a vorbit cu dumneavoastră nici măcar telefonic, după alegerile din 11 decembrie, în timp ce cu domnul Tăriceanu, după cum aţi recunoscut şi dumneavoastră, aţi avut o discuţie cu el. Aş dori să vă întreb de ce nu l-aţi sunat pe domnul Dragnea şi aţi avut o discuţie doar cu domnul Tăriceanu, în condiţiile în care PSD, după cum aţi şi spus, a câștigat alegerile.

Klaus Iohannis: Am mai răspuns la această întrebare acum două minute.

Jurnalist: Era vorba de un telefon dat în seara alegerilor. La acest lucru mă refeream.

 Klaus Iohannis: Dacă aveţi altă întrebare.

Jurnalist: Domnul Liviu Dragnea spunea aseară că cine nu va respecta votul din 11 decembrie nu respectă valorile democratice şi, implicit, Constituția. Dacă va fi respinsă o eventuală propunere a PSD, credeţi că vă încadraţi în acest enunț al domnului Dragnea?

Klaus Iohannis: Dar dumneavoastră ce credeți? Eu cred că mă încadrez între cei care respectă democraţia cu vârf şi îndesat, ba chiar mă consider printre cei care promovează democraţia română.

Jurnalist: În condițiile in care PSD şi ALDE au anunţat destul de ferm că vor merge împreună la guvernare, consideraţi că în acest moment există o majoritate sau din consultările de săptămâna viitoare se poate degaja o altă soluţie?

Klaus Iohannis: În această perioadă, şi aţi observat, desigur, se fac multe, multe declaraţii. Toată lumea se poziţionează pentru negocieri. Şi atunci este bine să privim declaraţiile cu calm şi să aşteptăm proba. Proba fiind, evident, votul de învestitură.

Jurnalist: În contextul în care retrimiteți la Parlament Legea prin care se elimină taxa radio-TV, veți continua și demersurile pe care le-ați inițiat privind o dezbatere mai largă, publică, cu societatea civilă, cu reprezentanți ai breslei?

Klaus Iohannis: Eu am început această serie de dezbateri, într-o oarecare formă aceste dezbateri au continuat. E posibil ca, prin retrimiterea în Parlament, și sper, să fie o dezbatere nu doar în societatea civilă, unde este foarte binevenită, ci în Parlament, unde trebuia să aibă loc din capul locului.

Jurnalist: În condițiile în care PSD și ALDE vor veni la dumneavoastră cu propuneri de premier, propuneri pe care ulterior le veți respinge, din cauza criteriilor de integritate pe care le susțineți, aveți intenția de a declanșa alegeri anticipate?

Klaus Iohannis: Cred că ne grăbim un pic cu aceste scenarii. Haideți să îi lăsăm pe cei din partide mai întâi să vină la consultări, să-mi spună cum își imaginează ei formarea guvernului, pe urmă să desemnez pe cineva, pe urmă să voteze Parlamentul și, pe urmă, vedem mai departe.

Jurnalist: Voiam să vă întreb dacă din discursul de aseară al președintelui PSD, Liviu Dragnea, ați înțeles că nu se va propune pe el variantă de premier?

Klaus Iohannis: Nu am urmărit discursul de aseară și nu mi-am pus problema. Președintele nu află din presă ce doresc partidele, ci din consultări.

Jurnalist: În calitatea dumneavoastră de fost președinte al PNL, cum credeți că a gestionat PNL-ul campania electorală și rezultatul din alegeri?

Klaus Iohannis: Am mai fost întrebat și nici atunci nu am vrut să comentez.

Jurnalist: Ați avut și întâlniri informale, cum a fost cea cu Călin Popescu Tăriceanu, și cu alți lideri politici, cum ar fi Traian Băsescu? Întâlniri sau discuții?

Klaus Iohannis: Asta nu o să vă spun.

Jurnalist: Lui Călin Popescu Tăriceanu i-ați propus, ați discutat posibilitatea ca el să ocupe funcția de premier?

Klaus Iohannis: Nu am discutat așa ceva. Nici nu era cazul. Aia cu Premierul este după consultări.

Jurnalist: În urma alegerilor, cum ați spus și dumneavoastră, nu s-a degajat un partid cu majoritate absolută, astfel încât negocierile vor fi cu toate formațiunile din Parlament. Dar, au fost lideri social-democrați care au spus că, în urma convocării Parlamentului, ar putea să vină alți parlamentari către PSD, să-și formeze astfel acea majoritate absolută. În primul rând, ce părere aveți despre de astfel de încercări? Primii traseiști ai Parlamentului practic. Și, în al doilea rând, dacă acest lucru va schimba cumva negocierile, dacă se va obține o majoritate absolută prin astfel de practici, dacă va schimba modul în care vor fi purtate consultările.

Klaus Iohannis: Ați atins un subiect foarte sensibil, și pentru Europa, și pentru România – migrația. Doar fondul este foarte diferit, dacă vorbim de Europa. Și am adus vorba pentru că ieri, la Consiliul European, prima temă, și una cu greutate, a fost migrația. La noi, nu avem această migrație, dacă ne referim la oameni care se refugiază din zone de conflict, ci avem migrația politică, foarte toxică, migrație politică, sau, cum se mai spune, traseismul. Este, această migrație politică, probabil, cel mai nociv fenomen în politica românească postdecembristă. Și spun acest lucru fiindcă Parlamentul care tocmai își încheie mandatul, și bine că și-l încheie, nu mai seamănă, de exemplu, deloc cu Parlamentul care a fost ales acum patru ani. Or, așa ceva, într-o democrație matură, este imposibil. Și, dacă la alte capitole, democrația românească stă bine, la acest capitol stăm prost, stăm foarte prost. Și, faptul că, așa cum spuneți, se pare că există lideri politici care, din capul locului, își imaginează că pot convinge parlamentari să migreze și să-și completeze astfel echipa, arată că nu e o excepție. Este un fenomen care este luat în calcul, este promovat, este folosit, dar este fundamental greșit. Speranța mea este că acest traseism nu va deveni un fenomen de masă în noul Parlament. Acesta ar fi un indicator al calității Parlamentului. Dacă acest traseism se păstrează la cote reduse, înseamnă că am făcut un progres. Dacă vom avea un fenomen de aceeași amploare cum a fost în Parlamentul trecut, când, vă amintiți, au apărut chiar partide noi datorită migrației politice, atunci nu am făcut nimic. Eu sper că acest lucru să fie înțeles și de liderii de partid, fiindcă depinde mult de ei. Dacă încurajează fenomenul, se va întâmpla. Dacă îl descurajează, nu se va întâmpla.

Jurnalist: Dacă se obține o majoritate absolută prin traseism, veți chema la consultări doar acel partid care a obținut majoritatea în urma traseismului sau rămâne formula pe care ați anunțat-o astăzi?

Klaus Iohannis: Nu, rămâne formula pe care am enunțat-o astăzi, fiindcă eu vorbesc aici despre Parlamentul care se constituie în baza rezultatului votului. Că, ulterior, unii sau alții migrează, este problema lor. Nu mai este problema mea și nu mai este legată de consultări.