La cinci ani de criză, românii au ajuns să crediteze băncile

Românii au ajuns să crediteze băncile, după cinci ani de criză. Depozitele în bănci depăşesc cu 5 miliarde de euro valoarea creditelor. O situaţie total opusă faţă de acum cinci ani, când creditele luate de populaţie depăşeau depozitele cu 15 miliarde de lei. Raportul s-a inversat la finalul lui 2010, iar de atunci diferenţa s-a mărit cu fiecare lună.
Filip Stan
12 nov. 2013, 14:08
La cinci ani de criză, românii au ajuns să crediteze băncile

Potrivit datelor BNR, în luna septembrie, valoarea depozitelor în bănci depăşea 126 de miliarde de lei, în timp ce creditele luate erau de doar 103,8 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că românii ţineau în bănci cu 5 miliarde de euro mai mult decât valoarea creditelor luate. Specialiştii spun că românii economisesc mai mult pentru că se tem pentru ziua de mâine.

„Populaţia este creditor net şi asta este situaţia normală, a fost mai degrabă anormală situaţia anterioară, în care creditele erau alimentate mai ales de bani veniţi din afară. Atunci când oamenii simt că viitorul este incert, încearcă să se protejeze punând deoparte bani albi pt zile negre”, a declarat economistul Aurelian Dochia, citat de România TV.

Statisticile arată că economiile ţinute de români în bănci au crescut cu 10 miliarde de euro în ultimii cinci ani. Banii permit finanţarea economiei şi mai ales a statului, care s-a împrumutat masiv după venirea crizei.

 

VEZI SI:

Isărescu: Românii nu au încredere în bănci, îşi ţin banii ascunşi în casă

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Audienţa de la Dinamo – FCSB 2-1 a spulberat-o pe cea de la CSA Steaua – CS Dinamo 0-0! Câţi oameni au urmărit la TV cele două derby-uri
Capital.ro
Bani în plus la pensie pentru români. Noul sistem de economisire intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Cum arată noile cupoane de pensii, ce se schimbă concret și cine le primește primul. Pensionarii reacționează: „Grafica era importantă!”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Avertisment de la vârful BNR pentru români: Este o capcană
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT