Laptele românesc, pe cale de dispariție. Fermierii vând în pierdere, în timp ce prețurile la raft continuă să crească

Românii au ajuns să cumpere și să consume tot mai mult lapte de import. Laptele românesc dispare din piață deoarece fermierii spun că au ajuns să vândă în pierdere.
Alina Costache
20 mart. 2026, 10:06
Laptele românesc, pe cale de dispariție. Fermierii vând în pierdere, în timp ce prețurile la raft continuă să crească

Sectorul producției de lapte din România trece printr-un moment greu. Fermierii se plângă că sunt obligați să vândă laptele chiar și sub costurile de producție, în timp ce prețurile la raft continuă să crească.

Potrivit unui comunicat transmis de PUSL, lipsa capacităților de procesare îi vulnerabilizează grav pe producători, care devin dependenți de intermediari și de un lanț comercial dezechilibrat. În același timp, importurile au ajuns să acopere mai mult de jumătate din consumul de produse lactate din România, potrivit Antena 3.

Citește și: Leguma delicioasă care a apărut în piețele din România mai devreme. Kilogramul costă 25 de lei

Reprezentanții formațiunii atrag atenția că situația depășește deja sfera economică și devine o problemă de siguranță alimentară, cu efecte directe asupra viitorului agriculturii românești.

PUSL propune o serie de măsuri pentru sprijinirea fermierilor, printre care facilitarea accesului la unități de procesare și introducerea unor reglementări clare care să limiteze practicile comerciale neloiale.

„În acest moment, pentru multe ferme, această situație înseamnă pierderi de peste 30%, iar în contextul creșterii costurilor cu energia și combustibilul, pierderile ar putea depăși 35–40%, ceea ce face imposibilă continuarea activității. E nevoie de o intervenție decisivă și rapidă, pentru că este cu adevărat un moment critic”, a declarat Simona Allice Man, liderul Departamentului pentru Agricultură al PUSL.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT