Laura Codruţa Kovesi prezintă cum va funcţiona Parchetul European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, va prezenta joi stadiul creării Parchetului European în cadrul comisiilor reunite de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) şi de Control Bugetar (CONT) din Parlamentul European, aşa cum reiese din agenda LIBE publicată pe site-ul Legislatiului european.
Romania TV
05 feb. 2020, 15:31
Laura Codruţa Kovesi prezintă cum va funcţiona Parchetul European

Noul Parchetul European (EPPO) va avea sediul la Luxemburg. În cadrul acestuia vor coopera 20 de state membre prin procedura de cooperare consolidată, care a fost lansată pe 3 aprilie 2017, relatează Agerpres.

Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Spania, Finlanda, Franţa, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia şi ulterior Italia şi Austria s-au alăturat până în prezent cooperării consolidate. Conform sursei citate, alte state se pot alătura oricând cooperării.

În 2019, Laura Codruţa Kovesi a fost numită în funcţia de procuror-şef european, ca urmare a negocierilor dintre Parlament şi Consiliul European.

Citeşte şi: S-A AFLAT! Ce salariu va avea Laura Codruţa Kovesi ca procuror şef european. Şi-a închiriat apartament cu 3.000 de euro pe lună

 

Care este rolul Parchetului European

Parchetul European va funcţiona ca o structură cu două niveluri. Nivelul central va fi format din procurorul-şef european, care va avea responsabilitatea generală a biroului.

Nivelul descentralizat va fi alcătuit din procurori europeni delegaţi de statele membre, care vor realiza investigaţii şi urmăriri penale, conform regulamentului şi legislaţiei respectivului stat membru.

Potrivit sursei citate, Parchetul European va veni în completarea activităţii OLAF şi a Eurojustului, care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri penale individuale.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Premieră la CM 2026, chiar în finală! Donald Trump a luat decizia
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Se modifică acordarea de vize pentru români. SUA introduce perioadă de valabilitate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România