Lavinia Şandru: UNPR nu va vota pentru suspendarea lui Traian Băsescu

Vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX că parlamentarii progresişti nu vor vota solicitarea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Romania TV
05 iul. 2012, 18:58
Lavinia Şandru: UNPR nu va vota pentru suspendarea lui Traian Băsescu

Şandru a afirmat că exprimă poziţia partidului şi reprezintă inclusiv poziţia parlamentarilor progresişti.

„Suntem împotriva suspendării preşedintelui pentru că asta nu înseamnă stabilitate. Noi suntem pentru stabilitate, noi ne-am înfiinţat pentru stabilitate şi suntem împotriva oricărei acţiuni care ar putea să producă instabilitate în România, inclusiv împotriva suspendării preşedintelui”, a susţinut Lavinia Şandru.

Ea a fost întrebată dacă această poziţie a fost convenită inclusiv de către liderul UNPR, Gabriel Oprea.

„Este poziţia partidului, sunt vicepreşedinte al partidului şi nu vorbesc în numele meu şi nici în numele meu ca parlamentar, că nu-s parlamentar”, a precizat Şandru. Ea a menţionat că această poziţie ar fi inclusiv a parlamentarilor UNPR, chiar dacă nu i se va pune nimănui „pistolul la tâmplă”, întrucât Constituţia spune că orice mandat imperativ e nul.

Plenul reunit la Parlamentului se va întruni vineri de la ora 17.00 pentru dezbaterea şi votul pe propunerea USL de suspendare a preşedintelui, a anunţat preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Judecătorii Curţii Constituţionale vor discuta vineri dimineaţă cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?