Lavrov este de părere că trebuie să se identifice corect organizaţiile calificate ca fiind teroriste

Moscova continuă să insiste asupra faptului că pentru o luptă eficientă împotriva terorismului este necesar să se ajungă la o înțelegere privind identificarea corectă a organizațiilor calificate ca fiind teroriste, a declarat marți șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, informează agențiile de presă ruse.
Romania TV
27 oct. 2015, 12:33
Lavrov este de părere că trebuie să se identifice corect organizaţiile calificate ca fiind teroriste

‘Încercăm în continuare să obținem ca toți partenerii noștri — și americanii și țările din regiune — să ajungă la o înțelegere cu privire la care organizații sunt teroriste. O astfel de înțelegere nu există, nici măcar în cadrul acelei coaliții pe care au înființat-o SUA pentru a lupta împotriva Statului Islamic (SI) și a altor organizații teroriste’, a declarat Lavrov într-o conferință de presă susținută la finalul reuniunii comune a colegiilor diplomațiilor rusă și belarusă, care a avut loc marți la Moscova, potrivit RIA Novosti.

Totodată, ministrul de externe rus a declarat că Moscova continuă căutarea de opozanți sirieni moderați și că deja există ‘primele ecouri’. ‘Continuăm aceste eforturi, există primele ecouri și sper că aceste contacte ce s-ar putea lega vor da rezultate’, a spus Lavrov, citat de Interfax, potrivit Agerpres.

Anterior, oficiali ruși au declarat în repetate rânduri că Moscova nu reușește să separe, în Siria, opoziția moderată, pe care o susține Occidentul, de teroriști.

Citeşte şi Ucraina dă ULTIMATUM separatiştilor: „Sunt organizaţii TERORISTE”

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Serghei Lavrov și-a exprimat speranța că Iranul, Egiptul și alte țări din regiune se vor ralia vineri la consultările pe marginea problemei siriene, informează TASS.

‘Sperăm că nu doar Iranul, ci și alte țări fără de care este dificil să vorbești în mod serios despre un caracter reprezentativ al consultărilor, vor fi invitate la apropiată rundă de negocieri. Se vorbește despre vinerea aceasta, vom vedea, totul va depinde de cât de mult se va reuși să se treacă peste ambiții, preferințe personale, antipatii și să se asigure un caracter reprezentativ al acțiunii, care să includă și Iranul, și Egiptul, și vecinii arabi ai Siriei’, a subliniat șeful diplomației ruse.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Revenire surpriză în fotbalul românesc! Un fost dinamovist s-a întors în țară și a semnat
Capital.ro
Pensii 2026. Cât primesc românii, în funcție de județ. Diferența ajunge la 1.350 de lei, potrivit INS
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Mehedinți, în urma unui grav eveniment rutier. A rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului