Leul, cea mai PERFORMANTĂ monedă din UE în 2013

Deşi cursul de schimb a suferit fluctuaţii destul de mari în acest an, totuşi leul este cea mai performantă monedă din UE în 2013, potrivit unei analize a casei de brokeraj Noble Securities.
Romania TV
01 nov. 2013, 19:15
Leul, cea mai PERFORMANTĂ monedă din UE în 2013

Leul este, la finele primelor zece luni ale acestui an, cea mai performantă monedă din Uniunea Europeană, fiind singura care înregistrează o creştere în faţa euro comparativ cu cotaţia din ianuarie, conform unei analize a Casei de brokeraj Noble Securities.

„În ultimele câteva luni, moneda naţională a fost doar puţin influenţată de ciclul de relaxare a politicii monetare lansat de BNR şi, în plus, a rezistat destul de bine turbulenţelor create de evenimentele externe, care au fost nu doar multe, ci şi importante şi, în consecinţă, generatoare de volatilităţi crescute în piaţă. În ceea ce priveşte euro, trebuie spus că moneda unică a avut în octombrie un parcurs favorabil faţă de USD (cu o creştere de circa 0,4%), deşi a fost afectată în ultimele zile ale lunii trecute de rezultatele dezamăgitoare înregistrate atât de Germania, cât şi de Zona Euro în ansamblul său în ceea ce priveşte şomajul; în plus, depărtarea ratei inflaţiei din Zona Euro de obiectivele Băncii Centrale Europene (BCE) a întărit speculaţiile potrivit cărora BCE ar putea lua în calcul scăderea dobânzii de referinţă pentru a stimula creşterea în regiune”, a arătat Silviu Pojar, sales manager la Noble Securities – Sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

La sfârşitul lui octombrie, leul a înregistrat o creştere de circa 0,5% în faţa euro comparativ cu cotaţia avută la începutul lunii. Forintul a marcat un avans de aproape 0,7% în octombrie faţă de euro, iar zlotul polonez s-a apreciat cu circa 0,9%. Kuna croată a înregistrat o variaţie redusă luna trecută raportat la euro, coroana cehă s-a depreciat cu circa 0,4%, iar coroana suedeză şi lira sterlină au scăzut cu circa 1,3% fiecare în perioada menţionată.

La finele primelor zece luni din 2013, leul a înregistrat o creştere de circa 0,3% în faţa euro, comparativ cu cotaţia sa de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care marchează o apreciere faţă de moneda unică până în prezent pe anul în curs. Kuna croată pierde din performanţele anterioare, dar se menţine moneda din UE cu cea mai mică scădere faţă de euro (circa 0,6%) la finele lui octombrie comparativ cu cotaţia sa de la începutul anului; în acelaşi interval, forintul a scăzut cu aproximativ 1,42%, coroana suedeză s-a depreciat cu circa 2,5%, zlotul şi coroana cehă au scăzut cu circa 2,7% fiecare, iar lira sterlină cu aproximativ 4,2%.

Euro s-a apreciat cu aproape 3% faţă de dolarul american la finele lui octombrie comparativ cu cotaţia de la începutul anului. În octombrie, dolarul a atins minimul pe anul în curs faţă de euro, pe fondul blocajului parţial al activităţii Guvernului american şi al modului în care acesta s-a rezolvat. În ultima săptămână a lunii trecute, dolarul a înregistrat o corecţie spectaculoasă, dar, până în prezent pe anul în curs, majoritatea monedelor din UE au rămas în avantaj faţă de dolarul american. Leul se distinge în ‘plutonul’ monedelor din UE, înregistrând la finele primelor zece luni o creştere de circa 3,1% faţă de dolar, comparativ cu cotaţia sa de la începutul anului, plasându-se astfel, alături de euro, în topul monedelor din regiune care au realizat cele mai mari aprecieri faţă de dolar.

„Recenta şedinţă a FED a lăsat în continuare loc speculaţiilor privind momentul şi proporţia unei eventuale reduceri a stimulentelor monetare. Cred însă că nici FED şi nici BCE încă nu şi-au spus ‘ultimul cuvânt’ în ceea ce priveşte măsurile pe anul în curs şi perspectivele începutului lui 2014; în acelaşi timp, rezultatele economice recente privind Zona Euro pun sub semnul întrebării evoluţia regiunii în ultimul trimestru al anului, cu influenţele de rigoare în piaţă, aşa încât vom avea parte de un sfârşit de an cu evenimente ce pot fi generatoare de volatilităţi crescute”, a precizat Silviu Pojar.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum a ajuns Nadia Comăneci să fie închisă în pivniță cu Nicu Ceaușescu. Povestea scoasă la iveală abia acum
Capital.ro
Documentul APIA care le aduce fermierilor bani în avans. Cine îl poate cere în 2026
Playtech.ro
Se fac angajări la Castelul Bran după preluarea de către grupul care gestionează moștenirea lui Elvis Presley. Americanii pregătesc o nouă strategie de dezvoltare
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este bărbatul suspectat că i-ar fi luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Poliția a mobilizat toate forțele de ordine pentru găsirea lui
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi