Lider PNL: Datele privind impactul Codului Fiscal le va căuta Teodorovici prin discotecile de pe litoral

Vicepreşedintele PNL Ioan Bălan, deputat de Suceava, s-a arătat sceptic în privinţa venirii PSD la discuţiile pe tema Codului Fiscal cu obiective politice oneste, spunând că ministrul Finanţelor caută analizele în discoteci, pe litoral sau aşteaptă să le primească din croaziera premierului.
Iulian Tudor
09 aug. 2015, 10:44
Lider PNL: Datele privind impactul Codului Fiscal le va căuta Teodorovici prin discotecile de pe litoral

Vicepreşedinte PNL pentru regiunea nord-est, a apreciat, duminică, într-un comunicat de presă, că îmbulzeala liderilor tuturor partidelor politice la consultările iniţiate de PNL pe marginea Codului fiscal este expresia cea mai clară că partidele au intrat într-un fel de pre-campanie electorală şi privesc totul doar în pură logică electorală.

„Este tare suspectă vitejia unor lideri politici, în special de la PSD, care au sărit imediat să confirme participarea la consultările iniţiate de PNL pe marginea Codului fiscal!

De ce nu le-au organizat ei de la Guvern, înainte de adoptarea în Parlament a acestei legi, cu date precise şi fundamentarea cifrelor pe masă? Când PNL le-a solicitat aceste fundamentări au spus că e treaba Guvernului Ponta şi că ei îşi asumă legea şi fără prea mari calcule”, a explicat deputatul liberal.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Salut iniţiativa UNPR de realizare a unei discuţii pe tema Codului fiscal

El a adăugat că a mai văzut lupul îmbrăcat în blană de oaie şi că are tot dreptul să creadă că gestul unor partide politice în legătură cu aceste consultări nu este decât unul pur politicianist, scrie Mediafax.

„Când s-au mai consultat cei din PSD şi cu cine atunci când au luat decizii la guvernare? Cu nimeni! Când s-a mai întâmplat în România ca liderii PSD să se aşeze sincer şi onest în jurul mesei şi să bată palma cu celelalte partide asupra unor obiective pe care să le urmărească oricine s-ar afla la guvernarea ţării? Niciodată! De făcut, au mai făcut-o, dar numai pentru a înşela electoratul şi partenerii politici!

Tare îmi este teamă că şi de această dată liderii PSD nu vor veni la consultări cu obiective politice oneste, orientate către cetăţeanul român, către economia naţională, către soarta României, ci se vor prezenta tot pentru a «da bine» la televizor şi a da senzaţia că sunt deschişi dialogului”, a menţionat vicepreşedintele liberal.

Deputatul Ioan Bălan şi-a exprimat neîncrederea în capacitatea actualului ministru al Finanţelor Publice de a prezenta, în cadrul consultărilor, cifrele privind impactul noului Cod fiscal şi că va convinge pe cineva că Guvernul Ponta este capabil să implementeze măsurile de relaxare fiscală.

„PNL i-a cerut constant ministrului să aducă date precise privind impactul măsurilor de relaxare fiscală şi sursele precise de acoperire a golurilor bugetare! Nouă nu ne-a arătat nicio cifră, aşa cum nu a arătat nici Preşedintelui României, nici Guvernatorului BNR şi nici altcuiva, pentru că pur şi simplu nu are asemenea estimări şi nici nu s-a străduit să le obţină.

Mai mult, mi-e greu să cred că acesta le va obţine în cele câteva zile care au mai rămas până la consultări, mai ales dacă le va căuta în continuare prin discotecile de pe litoral. Singura sa şansă este să i le trimită şeful său de Guvern direct din croaziera de lux”, a spus Ioan Bălan.

El a mai apreciat că discuţiile din spaţiul public şi politic pe marginea Codului fiscal s-au îndepărtat de esenţa acestei legi şi tind să ducă în derâdere o lege cu o importanţă economică uriaşă.

„Am rămas uimit să văd cum jumătate de săptămână s-a tot dezbătut în mass-media paternitatea iniţierii consultărilor, deşi PNL, nu doar acum, ci în nenumărate rânduri a cerut ca legile importante să fie rezultatul unor consultări şi dezbateri între partidele parlamentare din care să rezulte consensul politic.

Apoi din înghesuiala de confirmări şi comunicate de presă, m-am temut că PNL nici măcar nu o să mai aibă loc pe scaun sau la masa discuţiilor, chiar dacă PNL este organizatorul evenimentului”, a spus Bălan.

El şi-a mai exprimat nemulţumirea că nu a văzut discuţii aplicate, profesioniste, bazate pe rigoare şi expertiză financiar-fiscală.

„Am votat Codul Fiscal în Parlament! Susţin relaxarea fiscală nu doar pentru că este parte a Programului de guvernare al PNL, ci pentru că ştiu că mediul de afaceri din ţară are nevoie de susţinere, iar românii au nevoie de locuri de muncă şi de salarii decente”, a spus deputatul sucevean.

Citeşte şi Deputat PSD: Nu avem ce modifica în Codul Fiscal. Văd că şi BNR şi-a schimbat părerea

Săptămâna trecută, liberalii au propus partidelor politice şi instituţiilor abilitate să participe la consultări publice pe teme de interes major precum macrostabilitatea economică, în special Codul Fiscal şi noua lege a salarizării în sectorul de stat, absorbţia de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii şi investiţiile publice, reforma administraţiei publice, aderarea la Spaţiul Schengen şi pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE din anul 2019.

DailyBusiness
Musli cu fructe retras de ANSVSA din magazinele Profi din cauza nivelului de toxicitate
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Motivul sinuciderii de pe Autostrada A1. Ce au găsit autoritățile la casa minorei și cum a ieșit testul de sarcină
Capital.ro
ANAF a dat termen 5 zile. Nunțile, botezurile sau alte evenimente, la control. Se transmit toate datele
Playtech.ro
Ce salariu are un administrator de bloc în 2025 și cine îl stabilește
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
FOTO | El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1!
Evz.ro
Toamnă la sfârșitul acestei săptămâni. ANM anunță temperaturi scăzute și ploi
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Mama fetei moarte pe A1 face dezvăluiri SFÂȘIETOARE. De ce s-au aruncat minora și iubitul ei în fața TIR-ului, de fapt
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
EXCLUSIV Profesorii se revoltă după declarațiile lui Bolojan. 10% din personal va dispărea din sistem, iar cadrele didactice vor munci o lună în plus pe an
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere