Liderii europeni nu au căzut de acord privind numirile în Comisia Europeană

Şefii de state şi guvern, reuniţi la Bruxelles, nu au ajuns la consens în ceea ce priveşte un pachet complet privind numirile de comisari, a declarat joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, citat de Agerpres.
Romania TV
17 iul. 2014, 07:21
Liderii europeni nu au căzut de acord privind numirile în Comisia Europeană

„Este păcat, însă nu dramatic (…) În ultimele săptămâni am avut loc consultări extinse, la telefon şi personal, cu toţi membrii Consiliului European. Concluzia mea a fost că nu suntem încă în punctul în care să avem o soluţie consensuală pe un pachet complet de numiri. Vom continua consultările. Consiliul European va lua decizii cu privire la întregul pachet la următoarea noastră întâlnire, pe 30 august”, a precizat Rompuy.

Pe de altă parte, acesta spune că a existat o discuţie utilă cu preşedintele ales al Comisiei, Jean-Claude Juncker, pe agenda strategică pentru Uniune pentru următorii cinci ani.

„Este de o importanţă vitală ca toate instituţiile să lucreze împreună în acest program, în funcţie de rolurile lor respective”, a completat Rompuy.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, un alt punct de pe agenda reuniunii, Rompuy a precizat că partea rusă nu s-a folosit suficient de influenţa sa asupra separatiştilor pentru dezescaladarea situaţiei din estul ţării.

„Consiliul a extins deja lista persoanelor vizate. Şi astăzi ne-am decis să facem şase noi paşi. (…) În această seară am adoptat, de asemenea, concluzii privind situaţia din Gaza şi evenimentele tragice din ultimele zile. Condamnăm lansarea de rachete din Gaza în Israel şi direcţionarea acestora nediscriminatorie asupra civililor. De asemenea, deplângem profund pierderea de vieţi nevinovate şi numărul mare de civili răniţi în Fâşia Gaza, ca urmare a operaţiunilor militare israeliene şi sunt profund preocupat de deteriorarea rapidă şi dramatică a situaţiei umanitare. Consiliul European salută eforturile în curs pentru a se ajunge la încetarea focului (…) Vom consolida apelul nostru pentru pace”, a arătat preşedintele Consiliului European, care a făcut un apel în acest sens către părţi. „Miniştrii noştri de externe vor reveni săptămâna viitoare”, a completat oficialul.

Citeşte şi Jean Claude Juncker, desemnat de liderii europeni să prezideze Comisia europeană

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT