Liderii PSD sar în apărarea lui Ponta. „Nu-l poţi plagia pe cel care a scris prefaţa”

Vicepreședintele PSD, Corina Crețu, consideră că atacul lansat la adresa premierului Victor Ponta confirmă încă odată că actualul președinte și cei din jurul său nu știu altceva decât să fabrice probe împotriva adversarilor politici.
Romania TV
19 iun. 2012, 14:11
Liderii PSD  sar în apărarea lui Ponta. „Nu-l poţi plagia pe cel care a scris prefaţa”

”Doar în România este posibil să fi acuzat că l-ai plagiat pe cel care îți scrie prefața la lucrare. Adică, cel care a citit lucrarea poate mai bine decât oricine altcineva. Ar fi ridicol, dacă nu ar fi tragic faptul că este posibil să fie lansate astfel de atacuri, dar mai ales ca ele să fie preluate. „a declarat Corina Creţu.

Liderul eurodeputaților PSD, Cătălin Ivan, îl acuză pe fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, ca fiind la cel care a montat acest caz. ”Înțelegem că marele Daniel Funeriu, cel care se laudă cu experiența sa în cercetare, este maestru în fabricarea de dosare. Domnul Funeriu a făcut vizite în la Munchen, probabil pe bani publici, fiind plătit din bani publici în calitate de consilier prezidențial, pentru a pregăti o înscenare la adresa premierului României, discutând cu relațiile sale de la revista Nature. Asta, după ce presa română a refuzat să fie parte la această înscenare. Această acțiune a lui Daniel Funeriu arată ce nivel de moralitate a avut un fost ministru al Educației. Un om care ar trebui să fie un exemplu pentru elevi, se dovedește a nu fi altceva decât un caracter jalnic, răzbunător și slugarnic.

Daniel Funeriu este o dezamăgire pentru generația politică pe care o reprezintă. Din păcate, Funeriu, în loc să propună un alt mod de a face politică, a preluat învățăturile securiste ale mentorului său, președintele Traian Băsescu, care își reduce întreaga activitate la atacarea nefondată a adversarilor politici, la șantaj și fabricarea de dosare” a spus Cătălin Ivan. 

Deputatul PSD, Radu Moldovan, consideră că acuzațiile de plagiat aduse premierului reprezintă un atac mizerabil, orchestrat de Cotroceni, prin inventarea de dovezi.

”Este absolut ridicol să fi acuzat că l-ai plagiat pe cel care îți laudă lucrarea chiar în descrierea acesteia. Mai mult, că ai plagiat lucrări care sunt trecute la bibliografie. Oricine se uită peste teza de doctorat a premierului vede că d.Ion Diaconu, a cărui lucrare ar fi fost plagiată, scrie cuvântul de deschidere al lucrării premierului. De asemenea, la finalul tezei de doctorat sunt trecute la bibliografie cărțile semnate de Ion Diaconu, Dumitru Diaconu și Vasile Crețu. Cu alte cuvinte, nu există dovezi, dar hai să îl acuzăm pe Ponta.”

 

 

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, accident groaznic de mașină, cu doar 3 zile înainte de debutul în prima ligă: „Am ieșit prin parbriz”
Capital.ro
Prețul carburanților. Anunț de la Cotroceni privind eventuale restricții la pompă: E posibil să sară de 10 lei
Playtech.ro
Trucul curățătoriilor chimice pentru spălarea cămășilor albe. Aşa rămân ca noi luni de zile
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Neverosimil! I-a spus antrenorului să folosească 12 jucători în formula de start la următorul meci: ”Avem o problemă”
MediaFlux
Ce făcea Zanni înainte să se pocăiască. Artistul și-a lăsat fanii cu gura căscată: „Mi-am dat seama că sunt obsedat!”
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj