Liderii Uniunii Europene examinează NOI SANCŢIUNI împotriva Rusiei

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor avea săptămâna viitoare o discuţie detaliată despre o posibilă înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei, dacă aceasta din urmă va perturba scrutinul prezidenţial de duminică în Ucraina, a relatat vineri agenţia Reuters.
Romania TV
23 mai 2014, 19:25
Liderii Uniunii Europene examinează NOI SANCŢIUNI împotriva Rusiei

Potrivit surselor acestei agenţii, vor fi examinate trei scenarii de sancţiuni, de intensitate joasă, medie şi înaltă, ce au fost prezentate luna trecută într-un document de două pagini aflat la dispoziţia statelor membre şi care va fi baza discuţiilor la summitul de marţi, convocat pentru analizarea rezultatelor alegerilor europarlamentare, potrivit Agerpres.

Conform primului scenariu, cel mai puţin sever, ar urma să fie restricţionate importurile europene din Rusia pentru unele produse de lux, precum diamantele, metalele preţioase, blănurile sau caviarul. De asemenea, UE ar restricţiona exporturile sale către Rusia pentru produse chimice şi îngrăşăminte. În plus, ar urma să se instituie restricţii asupra importurilor şi exporturilor de armament în relaţia cu Rusia.

Citeşte şi Rusia are o LISTĂ secretă cu REPRESALII. Care sunt STATELE şi PERSOANELE vizate

La cealaltă extremă, în cazul scenariului cel mai sever, sancţiunile ar viza pieţele de capital, o posibilă interzicere a noilor investiţii pe piaţa rusă, o aplicare strictă a directivelor europene ce reglementează activele ruse în companiile europene şi, în final, interzicerea importurilor de petrol şi gaze din Rusia.

Dar aceste variante sunt doar scenarii pe hârtie, consensul liderilor europeni pentru instituirea unor veritabile sancţiuni economice împotriva Moscovei fiind departe de a fi atins, unii dintre ei temându-se de represaliile tot de natură economică ale Rusiei.

Ţări precum Germania, Italia şi Grecia au relaţii comerciale şi energetice importante cu Rusia, Austria şi Cipru au legături financiare puternice cu societăţile ruse, iar multe state din UE sunt complet dependente de gazele ruseşti.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Campionatele Europene de înot Paris 2026 LIVE. Șase sportivi, eliminați din cursa pentru medalii dintr-un motiv uluitor! Când intră, de fapt, David Popovici în bazin
Capital.ro
Guvernul interimar se reunește într-o ședință extraordinară convocată de Ilie Bolojan. Ce se află pe agendă
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Armata sună din nou mobilizarea! Județele în care vor fi chemați rezerviștii la pregătire
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat