Liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungurean, zis Bocciu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru introducerea de materiale pirotehnice pe stadioane

Liviu Ungurean (zis Bocciu) a fost arestat pentru 30 de zile, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Fostul internațional Daniel Niculae, președintele FC Rapid, a fost lăsat să plece acasă după aproximativ două ore de audierile care au avut loc joi.
Mircea Filipescu
15 mart. 2024, 13:40
Liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungurean, zis Bocciu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru introducerea de materiale pirotehnice pe stadioane

Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor de la Parchetul Capitalei.

Șeful galeriei giuleștenilor este acuzat că a înființat și condus un grup infracțional care a introdus materiale pirotehnice pe unele din stadioanele din SuperLiga. În total, în acest dosar sunt anchetaţi 17 suspecți, iar 16 dintre aceștia au fost reținuți inițial pentru 24 de ore. Dintre aceştia, 13 au fost plasaţi sub control judiciar iar 3, printre care și Bocciu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

„În continuarea comunicatului de presă din data de 14 martie 2024, precum și ca urmare a interesului public manifestat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de 16 inculpați, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) Cod penal, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal.

Citeşte şi: Florin Salam, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „Sunt înscenări. Am încredere în justiţia din România”

Față de 12 inculpați procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar față de 3 inculpați s-a propus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile de către judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului București.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, dispunerea sau propunerea de luare a unor măsuri preventive sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Citeşte şi: Tribunalul Mureș a decis amânarea procesului socrilor lui Cătălin Cherecheș. Când a fost setat noul termen

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT