Lidl construiește cel mai mare magazin din România. Deja s-a semnat contractul

Retailerul german Lidl va ridica cel mai mare supermarket al său din România, care va fi parte a unui ansamblu rezidențial ce va fi ridicat în zona Obor.
Alina Costache
14 nov. 2025, 23:39
Lidl construiește cel mai mare magazin din România. Deja s-a semnat contractul

Magazinul va fi deschis în zona Obor, din capitală. Anunțul a fost făcut de InteRo și este vorba despre un magazin flagship al unui important retailer în cadrul proiectului SkyLight Residence, cel mai mare magazin al său din România. Contractul de vânzare a fost semnat pentru un teren de 10.418 mp în cadrul proiectului.

Astfel, cel mai mare magazin din România al retailerului va fi construit pe acest amplasament, cu o suprafață de aproximativ 3.265 mp.

Se estimează că lucrările vor începe peste trei luni, iar deschiderea este planificată pentru trimestrul IV al anului viitor.

Retailerul care a semnat contractul este Lidl, conform Economica.

Citește și: Andrei Gușă preia conducerea AUR Ploiești și urmează să candideze la conducerea municipiului

Prin această investiție, zona Obor își consolidează rolul de nod comercial major, iar SkyLight Residence își întărește angajamentul pentru conceptul de „oraș de 15 minute”, un loc unde se regăsesc casa, serviciile, munca și relaxarea.

Proiectul SkyLight Residence este prima dezvoltare imobiliară pe locul fostei fabrici Aversa și a cartierului Obor, o zonă comercială cu tradiție.

„Acest parteneriat este un semnal excelent pentru zona Obor și pentru București. Decizia retailerului de a dezvolta aici cel mai mare magazin flagship al său din România reprezintă o validare fermă a viziunii noastre pentru SkyLight Residence și pentru viitorul zonei.

Obor este unul dintre cele mai active și mai vechi centre comerciale ale orașului, iar noul magazin va aduce un plus important pentru comunitatea în formare, atât din punct de vedere al confortului, cât și al locurilor de muncă și al serviciilor accesibile”, a declarat Michael Topolinski III, fondator și CEO InteRo Property Development.

SkyLight Residence este un proiect mixt cu o investiție de aproximativ 1 miliard de euro, ce va include peste 2.200 de apartamente, spații de birouri, un supermarket, facilități educaționale și spații ample verzi, inclusiv un parc central mare și mai multe parcuri private.

Suprafața construită va depăși 486.000 mp, dintre care 370.000 mp destinați apartamentelor și 115.000 mp birourilor.

Fiind adresat segmentului de piață premium, proiectul va oferi peste 4.000 de locuri de parcare și o zonă comercială de 8.540 mp. Pentru a sprijini infrastructura locală, familia Topolinski va dona aproximativ 16.000 mp de drumuri către domeniul public.

Citește și: S-au împărţit funcţiile în Coaliţie. Adriana Săftoiu va prelua TVR din partea PNL, USR va avea şef la Radio, iar PSD rămâne cu AEP

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
De ce același produs de pe Temu poate avea alt preț de la o zi la alta. Ce se întâmplă, de fapt, în aplicație
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Florin Prunea l-a caracterizat în două cuvinte pe Adrian Elicopter
MediaFlux
Imagini inedite cu patronul Rapidului. Dan Șucu a fost surprins de Paparazii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte