Limitarea tranzacţiilor în numerar va fi decisă de către Parlament

Guvernul va trimite Parlamentului proiectul de lege care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare, dar Parlamentul este cel care va dezbate toate implicaţiile măsurilor şi "eventual" va modifica nivelul de plafonare, a spus premierul Ponta, în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Romania TV
12 feb. 2014, 13:57
Limitarea tranzacţiilor în numerar va fi decisă de către Parlament

Ponta a susţinut că Legislativul poate analiza cel mai bine toate implicaţiile legii, inclusiv prin consultarea sistemului bancar.

„Pentru că este o situaţie care presupune multe implicaţii, mergem în Parlament şi, în Parlament, colegii noştri parlamentari au timpul şi înţelepciunea necesară pentru a analiza toate implicaţiile, eventual dacă se schimbă ceva la nivelul de plafonare, vor discuta şi cu sistemul bancar şi decizia Parlamentului eu cred că aceea va fi decizia cea mai bună. Noi facem o propunere, dar, ca să nu apară după aceea efecte pe care poate nu le anticipăm acum, cred că numai în urma unei dezbateri parlamentare serioase putem să luăm decizia cea mai bună”, a spus Ponta.

Aprobarea celor două măsuri prin proiect de lege presupune că acestea vor fi aplicate doar după ce actul este adoptat şi de către Parlament, nu doar de Guvern, şi promulgat de preşedinte, nu imediat cum s-ar fi întâmplat dacă erau promovate prin ordonanţă de urgenţă. În Parlament, proiectul poate fi însă şi modificat faţă de forma aprobată de Guvern, înainte să fie aplicat.

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţăm care relevă că Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.

Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprinde toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.

Astfel, plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.

În acelaşi proiect sunt limitate şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit.

Nerespectarea nivelurilor maxime ale comisioanelor sau informaţiilor obligatorii din acrodurile bancă-comerciant constituie contravenţie şi vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 200.000 de lei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Șumudică, șanse minime să semneze! CFR Cluj pregătește varianta low-cost: Laszlo Balint. Exclusiv
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Care sunt singurele cinci plaje din România cu Blue Flag în 2026 și ce înseamnă această certificare. Condițiile pe care trebuie să le respect
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat