Lira turcească s-a depreciat după ce premierul a avertizat că speculatorii vor fi „strânşi de gât”

Lira turcească s-a depreciat cu peste 1%, iar acţiunile băncilor au scăzut puternic, după ce premierul Recep Tayyip Erdogan a avertizat protestatarii şi a ameninţat speculatorii interesaţi să obţină profit ca urmare a situaţiei din Turcia că vor avea pierderi mari şi "vor fi strânşi de gât".
Romania TV
10 iun. 2013, 15:25
Lira turcească s-a depreciat după ce premierul a avertizat că speculatorii vor fi

Moneda Turciei s-a depreciat luni cu 1,1% până la ora 13:00, în Istanbul, la 1,8962 lire pentru un dolar. Dacă ar închide la acest nivel, lira ar avea ca mai slabă cotaţie faţă de dolar începând din decembrie 2011.

Bursa din Istanbul a scăzut cu 1,7%, în timp ce acţiunile Garanti Bank, cea mai mare instituţie de credit din Turcia, au coborât cu 3%.

Guvernul ar fi dispus să se întâlnească cu reprezentanţi ai protestatatrilor, însă dacă aceştia vor rămâne pe străzi „va trebui un răspuns pe limba lor„, a declarat, duminică, Erdogan. Premierul a participat, pe parcursul weekend-ului la mai multe manifestaţii ale susţinătorilor regimului.

„Mesajul a fost intransigent, argumentând că protestatarii din Piaţa Taksim şi alte locuri sunt extremişti, jefuitori şi reprezintă o minoritate nedemocratică, iar premierul nu va ceda în faţa lor”, a declarat economistul şef pentru pieţe emergente al Standard Bank, Tim Ash.

Cel puţin trei oameni au murit în protestele care durează de peste o săptămână. Demonstranţii împotriva guvernului denunţă islamizarea societăţii şi acapararea puterii de către partidul premierului. „Voi cei care aţi început această luptă împotriva noastră veţi plăti un preţ mare. (…) Lobby-ul dobânzilor a exploatat sudoarea poporului meu ani de zile, dar nu va mai putea face asta”, a spus Erdogan.

Afirmaţia premierului vizează băncile private şi un „lobby al dobânzilor”, un grup de interese despre care acesta susţine că încearcă să facă profit subminând economia Turciei prin menţinerea dobânzilor la niveluri ridicate.
Guvernul turc va „strânge de gât” speculatorii pe piaţa de capital, a spus Erdogan. „Dacă vă prindem speculaţiile, vă vom strânge de gât. Nu contează cine sunteţi, vă vom strânge de gât„, a spus şeful executivului de la Ankara, citat de CNBC.

Premierul a adăugat că există forţe în interiorul şi exteriorul Turciei care nu sunt mulţumite de succesul economic al ţării şi a îndemnat susţinătorii să-şi depună banii la băncile de stat, întrucât băncile private se opun guvernului. Acţiunile Garanti a scăzut luni cu până la 4,1%, iar titlurile Akbank cu până la 3,1%.

Protestele constituie un risc tot mai mare pentru ratingul de ţară al Turciei, întrucât evidenţiază posibile probleme în balanţa de plăţi, prin reducerea turismului şi investiţiilor pe piaţa financiară, a avertizat agenţia de rating Moody’s. Agenţia a îmbunătăţit calificativul Turciei în luna mai, cu numai două săptămâni înainte de proteste, incluzând astfel ţara în categoria celor recomandate pentru investiţii.

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Marina Voica, afectată de criza apei din Prahova! Cum face artista față situației
Fanatik.ro
Alexandru Chipciu și Dan Nistor semnează „la pachet”! „Suntem în discuții avansate”. Exclusiv
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Planul care îl va distruge. De ce a fost adus Horațiu Potra în România
Playtech.ro
Cât scade factura la curent dacă treci la pompă de căldură în 2025. Calcul simplu pentru o casă de 100 mp
Adevarul
Miza alegerii lui Petrișor Peiu ca „numărul 2” în AUR: „Ori se dezumflă, ori vom fi într-un scenariu mult mai negativ”
wowbiz.ro
Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Ies la lumină detalii tulburătoare despre Roxana Moise! Când a depistat fosta concurentă de la „Exatlon” boala care a răpus-o
iamsport.ro
Mesajul femeii care i-a intrat la suflet lui Ion Țiriac. Ileana Lazariuc a comentat și ea
MediaFlux
S-a aflat cine conduce în cursa pentru Primăria Capitalei. Luptă strânsă cu trei zile înainte de votul pentru București
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje