Al doilea DECES al unui pacient infectat cu coronavirus: Bărbat de 74 de ani, făcea dializă şi a fost internat la Spitalul Universitar

Al doilea deces al unui pacient infectat cu coronavirus în România a fost anunţat de autorităţile de la Bucureşti. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 74 de ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă, informează Grupul de Comunicare Strategică.
Romania TV
22 mart. 2020, 10:48
Al doilea DECES al unui pacient infectat cu coronavirus: Bărbat de 74 de ani, făcea dializă şi a fost internat la Spitalul Universitar

„La data de 22 martie 2020, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă,” informează GCS.

 

Cine este al doilea pacient infectat cu COVID-19 decedat în România

Pacientul depistat pozitiv la coronavirus suferea de insuficiență renală cronică și a fost diagnosticat și cu o pneumonie. Făcea dializă la un centru privat, iar sâmbăta trecută a făcut febră. Luni, bărbatul a mers la Spitalul Universitar din Bucureşti și a fost internat la secția medicală, iar vineri seară testul lui a ieșit pozitiv.

Bărbatul infectat cu coronavirus a declarat că nu a călătorit în străinătate în ultima vreme și nici nu știa să fi intrat în contact cu vreun pacient diagnosticat cu noul virus.

Întreaga secție în care a fost internat bărbatul la Spitalul Univrsitar a fost izolată și a început ancheta epidemiologică. Personalul medical care a intrat în contact cu acest pacient va fi testat şi va intra în carantină. 

 

Managerul Spitalului Universitar din Bucureşti, demis pentru că nu a luat măsuri pentru prevenirea infectării cu COVID-19

Minsterul Sănătăţii a anunţat duminică dimineaţă că a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica. În locul ei, a fost numit la conducerea Spitalului prof.dr. Cătălin Cârstoiu.

„Conducerea Ministerului Sănătății a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020.

Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată într – o Notă că la nivelul unității sanitare s-au constatat mai multe deficiențe de management, dar și că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus ( COVID 19) atât în rândul pacienților, cât și a personalului medical.

Citeşte şi: Al doilea pacient depistat pozitiv cu coronavirus la Spitalul Universitar. Este contact al primului pacient infectat cu COVID-19

De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienților cu noul coronavirus.

Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof.dr. Cătălin Cârstoiu”, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cu ce mesaj special vor juca oltenii pe tricouri în meciul KuPS – Universitatea Craiova, din turul 3 al UEFA Europa League
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale pentru NATO
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Se dau banii mai devreme în august! Alocațiile și indemnizațiile se plătesc în aceste zile
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România