Liviu Dragnea, discuţie cu ambasadorul SUA despre legile Justiţiei: I-am transmis că decizia se ia în Parlament

Liderul PSD Liviu Dragnea anunţă, într-o postare pe Facebook, că a discutat vineri dimineaţă cu ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm despre misiunea economică americană din luna octombrie şi despre legile justiţiei, transmiţându-i acestuia că decizia asupra lor se va lua în Parlament, după o dezbatere serioasă.
Romania TV
08 sept. 2017, 15:57
Liviu Dragnea, discuţie cu ambasadorul SUA despre legile Justiţiei: I-am transmis că decizia se ia în Parlament

„În această dimineaţă am discutat cu amb­asadorul SUA la Bucu­reşti, dl. Hans Klemm, despre misiunea ec­onomică americană „T­rade Winds”, care va avea loc la Bucureşti în luna octombrie, precum şi despre Legile justiţiei, unde am reiterat faptul ca decizia asupra lor se va lua în Parla­ment, după o dezbate­re serioasă asupra acestora”, a scris Dragnea pe Facebook.

Ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit marţi cu ministrul Justiţiei Tudorel Toader, la finalul întâlnirii declarând că a fost o „discuţie fructuoasă şi completă”, despre viziunea ministrului şi despre responsabilităţile acestuia.

În 29 august, Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar, a anunţat săptămâna trecută Ambasada SUA la Bucureşti, care i-a îndemnat pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale.

Ambasada SUA a arătat că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România se bazează pe angajamentul faţă de valorile democratice, buna guvernare şi consolidarea statului de drept întrucât acestea sunt fundamentul pentru creşterea securităţii şi prosperităţii comune.

În opinia Ambasadei SUA, instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi, fără imixtiuni politice.

„Instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi care pot urmări activităţile infracţionale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiţie. Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar. Îndemnăm toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale”, a mai transmis Ambasada SUA.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Mitul austerității pentru șefii din Energie. Cum au reușit directorii companiilor de stat să-și mărească veniturile, chiar sub tăierile lui Bolojan
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi