Liviu Dragnea: Proiectul legii bugetului de stat este aproape gata

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a anunţat marţi că proiectul legii bugetului de stat este aproape de finalizare, dar că mai trebuie să aibă loc o discuţie privind finanţarea autorităţilor locale şi să fie aprobate o serie de memorandumuri în Guvern.
Romania TV
30 oct. 2018, 19:18
Liviu Dragnea: Proiectul legii bugetului de stat este aproape gata

„Proiectul legii bugetului de stat este aproape gata. Urmează joi să mai avem o ultimă discuţie pe proiectul privind finanţarea autorităţilor locale şi proiectul de dezvoltare locală. De asemenea, mai trebuie aprobate nişte memorandumuri în Guvern şi sper să se înţeleagă colegii din Guvern, de la cele două partide, să se aprobe acele memorandumuri, pentru că ele au fost luate în calcul atunci când s-au construit şi bugetul de stat şi programul de guvernare. Deci, în interval foarte rezonabil de timp, proiectul de lege al bugetului de stat trebuie să fie făcut public şi să înceapă procedurile legale”, a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a confirmat de asemenea că până la finele anului urmează să aibă loc o rectificare bugetară: „Eu cred că da, din ceea ce ştiu de astă vară”.

Întrebat ce părere are despre ideea lansată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, despre o posibilă îngheţare a salariilor bugetarilor anul viitor, Liviu Dragnea a replicat că nu renunţă la aplicarea principiilor din programul de guvernare.

„Eu mi-am luat angajamentul în campania electorală (…) că programul de guvernare va fi respectat, cu toate riscurile asumate de mine, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea economico-socială, cât şi în ce priveşte stoparea abuzurilor. Eu nu cedez şi nu renunţ la principiile pe care le-am spus în campanie. Poate alţii cred că eu renunţ. Nu renunţ”, a subliniat liderul PSD.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Dan Petrescu, în locul lui Gică Hagi la echipa naţională? “Avem nevoie de rezultate, nu de discursuri! Dacă Gică renunţă, e cea mai pragmatică soluţie!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
„Conflict de interese cât turnul televiziunii”. Dragoș Pătraru, reacție dură la TVR după interviurile acordate de liderii AUR
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte