Liviu Nicolaescu, matematician român în SUA: „La începutul anilor ’90, studentul american ştia cât elevul de a VIII-a din România”

Liviu Nicolaescu a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi în 1987, iar la scurt timp după decembrie 1989 a plecat în SUA să predea.

La începutul carierei sale de profesor în SUA a rămas susprins de nivelul modest de pregătire al studenților americani.

„În primul rând, eu veneam din liceu cu un volum mult mai mare de cunoştinţe decât cei din America. În anii ’90, când am întâlnit studenţi americani, mi-am dat seama că ştiau cam cât ştiau elevii mei de clasa a VIII-a. Acolo se predă curs de matematică la studenţii de la Inginerie, de la Matematică, şi la licee – e amestecat. Apoi, au cursurile lor specializate. Eu i-am întâlnit pe aceia doar mai târziu, mai întâi am lucrat cu studenţii, în general, care trebuie să facă un anumit curs de matematică. Erau la nivelul unor copii de 14 ani de la noi. Nu ştiau noţiuni de algebră pe care le făceam în clasa a VII-a, a VIII-a cu elevii. Ei ştiau ceva, se chinuiau, voiau. Ăsta era nivelul cu care intrau la facultate“, spune profesorul.

Odată ce eşti admis la facultate, lucrurile se schimbă diametral pentru tinerii americani, iar nivelul creşte treptat. E un sistem total diferit faţă de cel din România, un sistem în care studenţii şi profesorii îşi spun pe numele mic, iar relaţiile sunt cu totul altele decât în ţară.

Alte articole

Profesor de matematică: ”E o mare prostie să interzici telefonul la școală”

Cum a câștigat un român la Loto de 14 ori. Formula de calcul care l-a îmbogățit

„Colegiul, în schimb, îi transformă pe aceşti tineri şi sunt puşi să înveţe. Relaţiile sunt mai puţin formale ca în România, la fel şi limbajul. Aceşti tineri sunt mai ruşinoşi, dar cei din anul II-III îmi spun Liviu. Nu consider că nu mă respectă, nu au o problemă de disciplină. Relaţia dintre student şi profesor este mult mai prietenoasă decât în România. Am ore de consultaţii la care vin. După fiecare curs primesc o evaluare de la studenţi, cu notă, şi, anual, sunt evaluat pentru activitatea de cercetare şi pentru activitatea de predare. În funcţie de astea, de ce performanţă ai, îţi este decisă mărirea de salariu şi cu ce procente“, adaugă matematicianul.

Învățământul românesc a început să-l imite pe cel american

În SUA, sistemul de învățământ e mai flexibil decât în România, iar tinerii sunt îndrumați să își aleagă o specializare. „Studenţii au un timp să decidă ce pot să facă. Îşi pot schimbă specialitatea după anul I-II, pot să decidă ce vor să termine. Se înscriu la Inginerie, dar poate, mai târziu, vor să facă Mecanică, Aeronave, Electronică ori Fizică“, explică Nicolaescu.

Sistemul de învăţământ românesc a început să se apropie de cel american, cu bune şi cu rele.

„Acum, învăţământul românesc a început să imite învăţământul liceal american. Studentul din România ştie mult mai puţin decât ştia în anii ’90. Asta nu înseamnă că sistemul în care am crescut eu era bun; mă refer în special la volum. Era mai strict, îţi cam înăbuşea creativitatea. Era o educaţie mai cazonă. Americanii le permit studenţilor să fie ei, să fie mai creativi“, susţine matematicianul. În Statele Unite, profesorii sunt obligaţi să se împartă între cercetare şi munca de dascăl. În schimb, studenţii sunt, de regulă, împărţiţi în două categorii, în funcţie de nivelul lor de pregătire. „Iniţial, mi-a plăcut mai mult munca de cercetare, dar acum îmi place şi lucrul cu studenţii. Cei de la Matematică sunt împărţiţi în două tipuri: studenţii obişnuiţi şi studenţii de onoare. Cei din urmă formează un grup de elită care urmează cursuri avansate, poate mai grele decât cele pe care le aveam noi când am fost la facultate. Mai sunt şi cei care merg la doctorat, alţii lucrează pentru diferite firme – şi cu copiii aceştia îmi place să lucrez. Mai puţin de 5% ajung să predea matematică“, mai spune el.

Citește și Ce se întâmplă cu profesorii care refuză vaccinarea anti-Covid și testarea. Sorin Cîmpeanu: „Fără niciun fel de discriminare”