Locul în care trebuie să ţii termostatul centralei termice. Trucul care îţi scade considerabil factura la gaze în fiecare lună de iarnă VIDEO

Majorarea tarifelor la gaze naturale anunțată de furnizori le dă fiori reci celor care folosesc această sursă pentru încălzirea locuinței.
Filip Stan
01 nov. 2021, 10:23
Locul în care trebuie să ţii termostatul centralei termice. Trucul care îţi scade considerabil factura la gaze în fiecare lună de iarnă VIDEO

Termostatul poate fi cheia prin care milioane de gospodării care se vor confrunta cu facturi mai mari la încălzire în această iarnă să facă economii. Există însă câteva măsuri ce pot fi adoptate pentru a economisi energie și bani, sporind în același timp eficiența energetică a gospodăriei. Deși ideal ar fi schimbarea centralei de apartament cu una de ultimă generație, care consumă mai puțin, există câteva ”trucuri” prin care consumul de gaze poate fi redus.

Vouchere pentru centrale de apartament 2021. Cine sunt românii care pot beneficia și care este valoarea tichetului
Unul dintre acestea reprezintă setările centralelor. Astfel, la cele prin condensare temperatura optimă trebuie să fie între 55 și 57 de grade Celsius, iar la centralele termice convenționale trebuie să avem o temperatură de 70 de grade Celsius.

Termostatul trebuie să fie obligatoriu, mai ales că orice grad în plus pentru temperatura interioară în cameră înseamnă un consum de gaze mai mare cu 5%.

Termostatul poate să regleze și să mențină căldura în casă, așa că joacă un rol extrem de important în momentul în care îți dorești să economisești bani. Aparatul trebuie să fie pus într-un loc corespunzător pentru a nu citi informații eronate atunci când vine vorba despre încălzirea prin pardoseală.

Aparatul trebuie să fie pus într-o zonă centrală din casă, la o înălțime de 1.3 sau 1.5 metri distanță de podea, pe un perete interior. Gândește-te la camerele pe care le ai în locuință și la locurile folosite cel mai des. Acolo o să ai nevoie de un plus de confort și căldură din plin.

Românii trebuie să aibă mare grijă la acest lucru. Modificarea făcută la centrala termică ce poate crește substențial factura la gaze!
Temperatura optimă ar trebui setată între 20-21 de grade, față de 24-25 de grade cât preferă mulți dintre români, iar în perioada în care nu locuiește nimeni în spațiul respectiv, temperatura ar trebui menținută în intervalul 17-18 grade.

Un alt sfat este acela de a verifica, din când în când, caloriferele. Acestea nu ar trebui să fie acoperite cu perdele sau draperii, deoarece căldura pe care o emană nu va mai fi distribuită uniform.

Cum trebui aşezat termostatul

Pentru apa caldă menajeră, temperatura recomandată este de 40 de grade pentru că o apă foarte fierbinte trebuie ”răcită” pentru a fi suportată, crescând astfel consumul.

Cum funcționează termostatul de centrală și ce beneficii aduce?

Accesoriile de acest tip sunt potrivite atât pentru locuințe, cât și pentru spații de birouri sau orice alt tip de clădiri. Ele au o dublă utilitate, deoarece ajută atât la menținerea unei temperaturi plăcute în interiorul locuinței, cât și la economisirea combustibilului folosit.

Principiul de funcționare al unui termostat de centrală este destul de simplu. Cu ajutorul său, utilizatorul poate să regleze temperatura dorită, de exemplu 21 de grade. În acel moment, dispozitivul îi comunică centralei faptul că trebuie să încălzească încăperea respectivă până la această temperatură.

Centrala începe să funcționeze pentru a se ajunge la temperatura dorită, iar atunci când în cameră se înregistrează 21 de grade, termostatul emite o comandă de oprire. O nouă comandă de pornire va sosi doar în momentul în care temperatura scade sub cea setată.

Datorită acestui sistem, centrala ajunge să funcționeze mereu la un nivel de întreținere a căldurii, fapt care duce la economisirea de energie, combustibil și bani. În plus, în casă se înregistrează mereu o temperatură plăcută, fără a fi nevoie să umbli întruna la diferite butoane. Este suficient să setezi temperatura dorită la începutul sezonului rece, pentru ca apoi ea să fie menținută constant, fără a fi nevoie să mai faci altceva.

Termonstatul de centrală este util și pentru perioadele în care pleci de acasă. Oprirea centralei în astfel de situații nu ar face decât să crească efortul depus de aceasta la întoarcerea ta. În acest caz, ai reveni într-o casă rece, lipsită de confort și pentru a cărei încălzire ar fi nevoie de un consum sporit.

Setând însă cu ajutorul termostatului o temperatură plăcută chiar și pentru perioada în care ești plecat de acasă, te vei întoarce într-o casă caldă, iar echipamentul nu va consuma mult în efortul de a o reîncălzi.

Româniatv.net vă oferă 10 moduri de a economisi energie și bani în cea mai grea iarnă

Iată 10 moduri de a face asta, potrivit Housebeautiful.com.

1. Actualizați termostatul

Treceți cât mai repede la un termostat care poate fi controlat de pe telefon. Nu numai că va crește valoarea locuinței pentru eventuali cumpărători, dar termostatele inteligente pot oferi o precizie mai mare în comunicarea dintre termostat și centrală, prevenind risipa de energie.

2. Izolați-vă casa

Acum e momentul perfect pentru a opri căldura să scapă prin acele goluri nedorite de sub uși și de pe lângă ferestre. În primul rând trebuie identificate ”zonele cu probleme în care curenții de aer cauzează probleme, de la uși și ferestre pînă la pardoseli. Apoi apelați la un material de umplutură flexibil pe bază de silicon pentru a umple golurile. Sau cu burlane din diverse materiale.

3. Mai puneți un pulovăr

Una dintre cele mai bune modalități de a menține costurile scăzute la căldură ar fi să punem pe noi încă un pulovăr. Adăugarea de straturi suplimentare vă va izola corpul și va facilita reglarea temperaturii corpului, rezultând facturi mai mici la încălzire. Puteți să luați o pătură mai groasă pentru a ține răceala departe.

4. Decorațiunile casei pot face diferența

Perdelele și covoarele poT face diferența când vine vorba de economisirea de bani la încălzire. Dacă aveți o casă cu mochetă, atunci aceasta va ajuta în mod natural la creșterea izolației. Materialele de bună calitate, cum ar fi un covor de pluș, vă vor ajuta să preveniți pierderea căldurii din camere.

 5. Curățați caloriferele

Caloriferele par să atragă praful ca un magnet, deci este important să le curățați. Straturile de praf din calorifer pot duce la scăpări de căldură.

6. Evitați uscarea hainelor pe calorifer

Hainele pe care le așezați deasupra caloriferelor împiedică căldura să iasă și să încălzească camera. În plus, creșterea umidității aerului poate duce la condens și la posibile probleme grave de sănătate.

7. Întoarceți termostatul în jos cu 1°C

Știați că reducerea încălzirii cu doar 1° C vă poate ajuta să economisiți până la 10% din factura de încălzire? Sună incredibil de simplu, dar scăderea ușoară a temperaturii poate reduce facturile în creștere.

8. Verificați masca

Masca unui calorifer realizată din lemn este un conductor slab și poate împiedica dispersarea eficientă a căldurii, risipind energie și bani. Încercați să renunțați la ea.

9. Aerisiți caloriferele

Caloriferele au nevoie să fie aerisite când au prins aer în interiorul lor, ceea ce poate opri circulația corectă a apei calde. Pentru a le verifica, porniți-le pentru a simți de unde vine căldura. Dacă este cald în partea de jos, dar rece în partea de sus, acesta e în general un semn că există aer înăuntru.

10. Băgați centrala în service

Ar trebui să reparați centrala o dată pe an pentru a vă asigura că funcționează în siguranță. Centralele defecte pot crește masiv factura la încălzire.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici