Pe Valea Izei, în Maramureşul istoric, îşi înalţă cu semeţie turla spre cer una dintre cele mai frumoase biserici din nordul ţării. Începuturile sale sunt legate sfârşitul ciumei mari, care a bântuit zona la începutul secolului al XVIII-lea, astfel că la 1711, în locul numit Părul Călugărului a început construcţia unui lăcaş de cult, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru protecţia împotriva molimei. Acesta este actul oficial de naştere, însă istoria aşezământului monahal este mult mai veche şi se pierde în negura vremii, undeva între secolele XIII-XIV, de pe vremea voievodului Dragoş.

Citeşte şi Mănăstiri din România pe care merită să le vizitezi în concediul acesta

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Probleme în paradis pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Story-ul ...

Oana Moșneagu și-a făcut petrecerea burlăcițelor la Roma. ...

Asemenea turlei care se înfige în cer, legendele ţesute în jurul mănăstirii au străpuns timpul şi au căpătat un nimb mistic, chiar înfricoşător. În Bârsana se vorbeşte că fiecare om care a lucrat la această mănăstire a plătit pentru cutezanţa sa de a-l sluji pe Dumnezeu. Legenda Meşterului Manole este vie la Bârsana, chiar dacă suntem în secolul XXI. Renaşterea mănăstirii a avut loc după 1990 şi oricine din sat îţi spune că Dumnezeu l-a ales drept jertfă pentru această lucrare pe cel mai iubit dintre fiii preotului paroh Gheorghe Urda. Acesta a murit la 22 de ani, cu doar trei săptămâni înainte să devină primul teolog ortodox român doctorand la Oxford. Doi episcopi, 80 de preoţi şi peste 6.000 de oameni au fost la slujba de înmormântare, iar episcopul Maramureşului şi Sătmarului, PS Justinian Chira, a rostit adresându-se tatălui îndurerat: Părinte Gheorghe, fii liniştit. Acest copil e jertfa curată pe care trebuia s-o plăteşti pentru ridicarea acestei mănăstiri”. Tânărul Cristian, cel care după încheierea studiilor voia să vină preot în sat, în locul tatălui său, a fost primul om îngropat deasupra deasupra vechilor sfinţi din cimitirul mănăstirii. Dar aceasta nu a fost singura jertfă a zilelor noastre.

Citeşte şi MINUNILE de la MĂNĂSTIREA DERVENT. Crucea unde trupurile şi sufletele bolnave se VINDECĂ

Unul dintre cei mai iscusiţi meşteri care a lucrat la turnul mare, Petru Iura, a căzut de pe acoperişul mănăstirii în timp ce lucra şi a intrat în comă. Nimeni nu-i mai dădea vreo şansă de salvare, dar şi-a revenit printr-o minune dumnezeiască şi şi-a continuat munca. Crucea mare din vârf care are opt metri şi cântăreşte peste 500 kg a fost fixată pe turnul bisericii de meşterul Vasile Rusu, acţiunea temerară a acestuia, la 60 de metri înălţime, fiind urmărită cu sufletul la gură de toţi sătenii şi încununată cu ropote de aplauze. La scurtă vreme de la acest moment, Vasile Rusu a fost însă atins şi el de blestem şi a rămas paralizat.

Citeşte şi Povestea bisercii din Iaşi înghiţită de pământ cu tot cu credincioşii aflaţi în ea. „Dracul şi-o bagat coada”

O dată ce aceste jertfe se retrag în legendă, rămâne frumuseţea idilică a locurilor, hrana spirituală pe care o oferă şi nu întâmplător acest colţ de rai este numit adesea „Muntele Athos al Maramureşului”. Localitatea Bârsana, unde se află acest minunat complex monahal, se află situată pe malul drept al râului Iza, al o distanţă de 20 km spre sud-est de Sighetul Marmaţiei. Sute de pelerini vin aici zilnic, din toată lumea, mai ales în zilele frumoase de vară. Sunt atraşi deopotrivă de mănăstirea cu hramul Soborul Sfinţilor Apostoli, de biserica veche din lemn, cu hramul Maicii Domnului, dar şi de sentimentul de pace şi bucurie izvorât din aceste locuri unde biserica se uneşte cu natura.