Londra a suspendat creditele studenţilor români şi bulgari. Aceştia se află în situaţii CRITICE

Studenții români și bulgari se confruntă cu situații complexe în Marea Britanie ca urmare a suspendării creditării lor din partea Londrei, o măsură pe care ei o consideră "discriminatorie", potrivit France Presse.
Iulian Tudor
08 mart. 2014, 09:25
Londra a suspendat creditele studenţilor români şi bulgari. Aceştia se află în situaţii CRITICE

Sunt foarte supărată, studiile mele depind într-adevăr de acești bani„, a mărturisit pentru AFP studenta Stanimira Karaivanska.

În ianuarie, această studentă bulgară în Managementul de Mediu la Universitatea Kingston din Londra nu a primit o parte din împrumutul care îi asigură aproximativ 500 de lire sterline pentru locuință, transport și hrană. „Am ratat cursurile pentru că nu am putut plăti trenul și autobuzul până la facultate„, în jur de 24 de euro dus-întors, afirmă ea, potrivit Agerpres.

Stanimira suferă, la fel ca alți studenți, în urma unei decizii a guvernului britanic, angajat într-o retorică antiimigrație în preajma alegerilor europene. În noiembrie, acesta a anunțat suspendarea creditelor pentru cheltuielile de trai acordate pentru 7.500 de studenți români și bulgari. Motivul invocat: o „creștere semnificativă” a numărului tinerilor din aceste două țări. Ulterior, guvernul a spus că a extins această măsură la studenții din întreaga UE, dar numai pentru cei înscriși în instituții private.

Potrivit Londrei, este o măsură de precauție pentru ca persoanele în cauză să probeze eligibilitatea lor pentru astfel de împrumuturi acordate studenților care trăiesc de trei ani în Marea Britanie și pe care ei trebuie să le ramburseze mai târziu.

Miglena Zasheva și-a văzut, de asemenea, împrumutul suspendat în luna ianuarie. Această tânără bulgăroaică, de 23 de ani, a sosit în 2010 în Marea Britanie, unde a avut consecutiv mai mult slujbe pentru a trimite rapid fișele de salarizare, avizul de impozite, extrase de cont care dovedesc durata șederii sale. Documentele, spune ea, le-a trimis în luna august pentru a beneficia de un împrumut de 6.050 de lire.

„Nimic nu a funcționat, mi s-a spus că nu a fost de ajuns”, a declarat ea pentru AFP.

În prezent, face ore suplimentare într-un post de recepționeră la o sală de gimnastică pentru a reuși să supraviețuiască de la o lună la alta. Dar nici asta nu este suficient.

La un moment dat am avut de ales între a mânca și a mă deplasa„, mai adaugă ea.

Studenta, care trăiește într-un spital dezafectat, supraviețuiește grație solidarității prietenilor săi, cărora le datorează până în prezent 600 de lire, și nu-și mai poate ajuta părinții rămași în țară, cărora le trimitea lunar 100 de lire.

Autoritățile britanice încearcă să ne determine să abandonăm studiile„, spune Liliana Gabor, o studentă româncă în Turism la Colegiul Icon din Londra.

În februarie, Bucureștiul a sesizat Comisia Europeană pentru a cere clarificări cu privire la conformitatea acestei decizii britanice cu „acquis-ul comunitar”, estimând că ar putea fi „discriminatorie față de cetățenii români”.

Pentru Andrei Ioan Stan, șeful filialei britanice a Ligii studenților români, îndoiala nu-și are locul: discriminarea este dovedită, întrucât Londra „nu îi vizează decât pe români și bulgari din cele 28 de naționalități ale UE”, afirmă el.

Miglena este de aceeași părere: „Din clasa mea de o sută de studenți, împrumuturile au fost suspendate doar pentru doi studenți bulgari”.

„Momentul ales de Londra este suspect”, mai spune pentru AFP Andrei, menționând că decizia britanică a venit cu două luni înainte de deschiderea pieței muncii pentru români și bulgari, care a alimentat temerile în Marea Britanie privind un val de imigranți.

Liliana a primit în cele din urmă 3.000 de lire din împrumutul blocat.”Dar mă tem că într-o lună, ei îmi vor îngheța din nou contul”. Ca urmare, ea ezită să-și reducă orele de menaj pe care le efectuează contra cost. „Voi vedea dacă pot jongla între muncă, facultate și fiul meu”, spune ea.

Miglena credea, de asemenea, că a ajuns la sfârșitul chinurilor sale. I-a fost promisă plata până la sfârșitul lunii februarie din creditul blocat, dar lovitură de teatru: „Acum mi s-a spus să mai aștept două săptămâni. Nu mai știu ce să fac. Am o călătorie de studiu în martie și nu-mi pot plăti echipamentul, voi rata anul”, mărturisește ea.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Donald Trump amenință statele NATO care nu îl ajută: „Laşi, ne vom aduce aminte!”
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj