Lovitură de teatru în procesul pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua. Ce a decis ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat, joi, 16 martie, recursul privind disputa pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua. Instanţa a amânat verdictul pentru 28 martie.
Filip Stan
16 mart. 2023, 16:54
Lovitură de teatru în procesul pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua. Ce a decis ICCJ
Lovitură de teatru în procesul pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua

Lovitură de teatru în procesul pentru palmares dintre FCSB şi CSA Steaua. Pe 5 iulie 2019, CSA Steaua a câștigat, la Tribunalul București, palmaresul de la înființare, 1947, până în 2003. FCSB a atacat decizia, iar pe 28 iunie 2021, Curtea de Apel București a păstrat parțial prima hotărâre, doar că a scos cinci ani din palmares celor de la CSA Steaua, intervalul 1998-2003. În 1998, AFC Steaua s-a desprins de Armată la solicitarea UEFA. FCSB, rămasă cu palmaresul începând din 2003, când Gigi Becali a preluat echipa de fotbal, a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Citeşte şi: Sentinţă neaşteptată legată de palmaresul echipei Steaua. Gigi Becali, după decizia ICCJ: „Voi câştiga tot!”

Virgil Boglea, avocatul care apără interesele FCSB, a vorbit despre decizia așteptată la ICCJ. „Ce se întâmplă dacă ICCJ menține decizia de la Curtea de Apel? Nu aș vrea să întrevăd această posibilitate. Pe de o parte, această hotărâre este dată într-o acțiune în constatare. Și nu este executorie. Adică e doar pentru o recunoaștere personală, să zicem așa. Pe de altă parte, dacă nu este executorie, înseamnă că, la un moment dat, poate se va pronunța și o instanță sportivă în această materie. Care, din punctul meu de vedere, ar avea mai multă autoritate decât o instanță civilă. Pentru că instanțele sportive cu asta se ocupă.  Nu pot să vă divulg eventuale planuri sau strategii pentru viitor. Dar sigur există și la Federația Română de Fotbal astfel de comisii care se ocupă, ca și la TAS. Din păcate, concluzia este că am ajuns să fim părtași într-un conflict cu părți care nu ar fi trebuit niciodată să aibă interese contrare.  CSA Steaua, în toate comunicările publice, și ale sale, și ale Ministerului Apărării, până în 2015 au recunoscut că echipa din Liga 1 este adevărata Steaua, continuatoarea pe linie sportivă, cu activitate neîntreruptă din 1947. Și bineînțeles, că au adăugat tradițiilor glorioase din trecut, tradiții glorioase din prezent”, a declarat Virgil Boglea pentru Fanatik.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu o vrea pe FCSB în Ghencea. „E momentul ca această situaţie aberantă să înceteze!”

La Înalta Curte de Casație și Justiție nu se mai judecă pe fond, ci pe procedură. Asta înseamnă că se va stabili dacă la Tribunalul București și la Curtea de Apel a fost aplicată corect legea. „Sută la sută o să câștigăm palmaresul! Sunt decizii în acest sens în cazul celor de la Rapid, Timișoara, Craiova. N-ai cum altfel judeci! Când câștigi palmaresul, câștigi și marca notorie. V-am spus că atunci când o să avem palmaresul o să avem și marca notorie”, a spus  Gigi Becali. „Sunt foarte optimist. Bineînțeles că vom câștiga”, a replicat Florin Talpan, juristul CSA Steaua.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
Cum l-a impresionat Denis Drăguş pe Mihai Stoica la FCSB: “M-a emoţionat! Un om dulce. Vorbeşte trei limbi străine la perfecţie”
Capital.ro
Cifra care arată cât de greu au ajuns să trăiască românii de la o lună la alta
Playtech.ro
Care ar putea fi următoarele ținte ale Rusiei. România și Marea Neagră, în zona de risc
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc într-un bloc din Sibiu! Ce se întâmplă cu locatarii imobilului
iamsport.ro
Bomba anului! 'Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!' Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
MediaFlux
Rugăciune puternică către Maica Domnului. Se rostește în ziua de 8 septembrie
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului