Lovitură de teatru: Parlamentul a AMÂNAT Legea Graţierii

Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor, a convenit preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, cu liderii de grup. "Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis scoaterea de pe ordinea de zi a poziţiei 22, cu privire la amnistiere. Celelalte proiecte rămân pe ordinea de zi", a anunţat Zgonea în plenul Camerei Deputaţilor.
Filip Stan
10 dec. 2013, 12:49
Lovitură de teatru: Parlamentul a AMÂNAT Legea Graţierii

Proiectul iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a fost analizat în Comisia juridică, fiind adoptate o serie de amendamente luni seară, în condiţiile în care la lucrările comisiei au participat un sfert din totalul de 27 de membri. Proiectul de lege a fost respins în luna mai de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei, care este forul decizional.

VEZI SI: Bombă! Gigi Becali va petrece Crăciunul acasă, cu familia

Preşedintele Traian Băsescu a transmis marţi o scrisoare Parlamentului îi care susţinea că Legea graţierii şi amnistierii nu este opotună. Anterior, şeful statului i-a „rugat” pe parlamentari să nu aprobe Legea Amnistierii.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat că o eventuală adoptare a Legii pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse „va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției și va afecta încrederea în justiție având, în același timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT