Lovitură TERIBILĂ pentru Antena 1: Este vorba de două vedete, Simona Gherghe şi Dan Capatos

Consiliul Național al Audiovizualului a decis să amendeze cu 100.000 de lei postul Antena 1, pentru ediții ale emisiunilor Acces Direct, Un show păcătos și Superbingo Metropolis.
Alina Costache
06 mai 2015, 06:18
Lovitură TERIBILĂ pentru Antena 1: Este vorba de două vedete, Simona Gherghe şi Dan Capatos

Sancțiunea a fost dată pentru încălcarea articolelor privind protecția minorilor, cel referitor la reconstituirea unei crime și exploatarea sentimentelor unor minori.

Sancțiunea a fost propusă de Radu Herjeu, membru CNA, și a fost votată de opt dintre cei nouă membri prezenți: Florin Gabrea, Lorand Turoș, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu.

Radu Călin Cristea a fost împotriva sancțiunii motivând un viciu de procedură. Argumentul lui Cristea vine după discuții de aproape două ore între avocatul Antenei 1, Daniel Ionașcu, și membrii CNA. Aceasta este a doua ședință, după cea din 28 aprilie, în care membrii CNA și avocatul Antenei 1 au discutat respectivele emisiuni.

Mai exact, în urmă cu o săptămână, Daniel Ionașcu a invocat anumite chestiuni de procedură, spunând că acesta nu a primit una dintre sesizările ce urmau să fie discutate și solicitând, printre altele, ca CNA să facă dovada că respectiva sesizare este sau nu de la o persoană reală (mențiunea a venit în contextul în care asupra CNA planează suspiciuni de sesizări false). După săptămâna trecută, membrii CNA au decis să amâne discuția pentru o altă ședință și, totodată, o parte dintre membrii au decis să se autosesizeze.

În ședința de astăzi, avocatul a reluat discuțiile despre sesizări, spunând că nu a primit de la CNA niciun proces verbal care să arate autosesizările, de săptămâna trecută ale membrilor. „Trebuia ca autosesizarea respectivă să ne fie comunicată. Nu ni s-a comunicat nimic”, a spus Daniel Ionașcu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT