Ludovic Orban anunţă noi investiţii pentru comunităţile locale după modelul PNDL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că în şedinţa coaliţiei de guvernare s-a decis demararea noului program de investiţii pentru comunităţile locale, care se va derula după modelul PNDL. Noul program de investiţii va cuprinde proiecte de infrastructură care să acopere atât partea rutieră, cea de apă şi canal, dar şi extinderea reţelelor de gaz, a mai anunţat preşedintele PNL.
Filip Stan
11 aug. 2021, 11:26
Ludovic Orban anunţă noi investiţii pentru comunităţile locale după modelul PNDL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că în şedinţa coaliţiei de guvernare s-a decis demararea noului program de investiţii pentru comunităţile locale, care se va derula după modelul PNDL.

„Am decis în coaliţie, după discuţii prealabile în Biroului Executiv al PNL, demararea noului Program de Investiţii pentru comunităţile locale din cursul acestui an. Acesta se va derula după modelul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, cu un buget multianual de aproximativ 50 de miliarde de lei. Dincolo de modul în care va fi denumit acest program, am considerat mai important ca proiectele de infrastructură să privească atât partea rutieră, cea de apă şi canal, dar şi extinderea reţelelor de gaz. Partidul Naţional Liberal a promis gazul românesc în casele românilor, ceea ce ne obligă la îndeplinirea acestui obiectiv”, a scris Ludovic Orban, miercuri, pe Facebook.

Citeşte şi: Ludovic Orban apără miniştrii de Cîţu: E foarte greu să te apuci să schimbi miniştri în primul an de guvernare. Replica premierului

Liderul liberalilor spune că pentru perioada imediat următoare „Guvernul a fost mandatat să pregătească actul normativ necesar, care să materializeze noul program şi să fixeze cadrul pentru a avea procedurile de selecţie a proiectelor”.

„Comunităţile locale au nevoie de susţinere pentru a reuşi să se dezvolte şi să crească semnificativ calitatea vieţii fiecărui locuitor. Este datoria Partidului Naţional Liberal, în calitate de partid care s-a angajat la dezvoltarea României, să ofere sprijinul necesar tuturor celor care au fost aleşi la nivel local şi au angajat proiecte în sprijinul comunităţilor lor. Pentru acest lucru, de câteva luni de zile, am insistat ca la nivelul coaliţiei să avem o decizie clară, fermă, cu un calendar şi un buget asumat”, subliniază Ludovic Orban.

Citeşte şi: Orban, despre candidatura lui Cîţu la şefia PNL: Poate fi cel mult o speranţă, dacă nu cumva o aventură pentru PNL

Ca urmare a anunţului preşedintelui PNL, vicepreşedintele Camerei Deputatilor Cristina Prună (USR PLUS) afirmă, referindu-se la PNDL, că nu există program din care să se fi furat mai mult.

”A început să se vorbească din nou de PNDL-uri şi alte concepte pesediste de mituit primarii. Vreau să ne aducem cu toţii aminte că nu există program din care să se fi furat mai mult ca din PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală)”, a scris, miercuri, pe Facebook, Cristina Prună.

Aceasta consider că PNDL nu înseamnă altceva decât că ”sume astronomice din taxele şi impozitele noastre care mai devreme sau mai târziu se vor duce tot în toalete de 80.000 de euro în şcoli sau becuri de 2.000 de euro”.

”E scandalos să nu fi învăţat nimic din risipa de bani publici care s-a întâmplat sub ochii noştri neputincioşi. Acum, în şedinţele PNL se vorbeşte de 50 miliarde de lei (10 miliarde de euro!) pentru noi proiecte de “dezvoltare locală”. Avem PNDL de peste zece ani. I-am văzut efectele. Nu a scos niciun judeţ din sărăcie. Dimpotrivă, judeţele fruntaşe la PNDL, precum Teleormanul, au rămas cele mai sărace”, a mai scris vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Potrivit acesteia, investiţiile locale trebuie să continue pe fonduri europene pentru că şi aşa am avut probleme de absorbţie.

”Banii de la buget pentru proiectele locale trebuie să premieze performanţa, adică să meargă ca şi cofinanţare pentru proiecte europene. Doar aşa putem avea un minim filtru pentru furturi şi parandărături pentru firme de casă, cum s-a întâmplat de fiecare dată cu banii din PNDL. Să fie foarte clar! Reforma nu înseamnă să facem un alt PNDL, PNDL 3 sau alte nume pompoase care se pregătesc pentru a împacheta cu fundiţa roz acest nou program de cumpărat primari şi alimentat clientela politică cu banii noştri, ai tuturor”, a mai scris Prună.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova – Egnatia! Dezinteres neașteptat
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT