Ludovic Orban, despre negocierile PNL cu PSD pentru Guvern: O bătaie de joc. PSD va avea premierul în timpul viitoarelor alegeri

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban este de părere că negocierile dintre PNL și PSD sunt un eşec pentru liberali deoarece în 2024, când vor avea loc alegeri locale, europarlamentare, generale și prezidențiale, la conducerea Guvernului va fi un PSD-ist.
Filip Stan
22 nov. 2021, 09:56
Ludovic Orban, despre negocierile PNL cu PSD pentru Guvern: O bătaie de joc. PSD va avea premierul în timpul viitoarelor alegeri

Negocierile actualei conduceri a PNL cu PSD pentru a forma un Guvern sunt o bătaie de joc faţă de membrii liberali, consideră fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban.

„Astea au fost negocieri fără mandat, a fost o bătaie de joc față de BNP-uri, BEX-uri. Nu au avut mandat, au mințit. Această înțelegere cu PSD presupune că PSD va avea premierul în perioada alegerilor parlamentare. Unde este victoria, dacă dai premierul PSD înaintea alegerilor?”, a spus Orban.

„Evident că negocierile sunt o rușine. Premierul nu e premier fără SGG și fără ministerul de Finanțe.”, a spus Ludovic Orban.

Citeşte şi: Gabriela Firea, despre intrarea PSD la guvernare: „Prin revenirea noastră la guvernare, se resetează întreaga politică românească”

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a ajuns, luni, la şedinţa Biroului Politic al PNL care are loc la Vila Lac. El a acuzat actuala conducere a partidului că execută comenzi venite de la Palatul Cotroceni şi a precizat că alianţa cu PSD este una ”contra naturii, făcută în dispreţul voturilor românilor”. Orban a anunţat că, dacă se va decide alianţa cu PSD, în mod sigur va începe construcţia unui nou proiect politic. ”În democraţie, nu se dau ordine, în democraţie se adoptă legi, se iau decizii în conformitate cu voinţa exprimată de oameni”, a spus Orban, despre propunerea PNL de premier în persoana lui Nicolae Ciucă.

Despre negocierile duse de conducerea PNL, Ludovic Orban a spus că, prin această alianţă ”contra naturii” cu PSD, s-a pus punct obiectului PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis de a repara legile justiţiei şi toate ”nenorocirile făcute de PSD între 2017 şi 2019.
”Ne întoarcem, poate nu la perioada Dragnea dar ne întoarcem la o perioadă în care şansa de a aduce justiţia la dispoziţia cetăţeanului român, de a permite independenţa justiţie, se reduce aproape la zero”, a mai spus Orban.

El a arătat că aceste negocieri au fost ”o bătaie de joc” şi s-au desfăşurat fără mandat, în conducerea PNL fiind spuse ”minciuni”.

Klaus Iohannis anunţă luni premierul după consultări cu partidele. Schiţa viitorului Guvern PNL-PSD-UDMR

Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut reprezentanţilor partidelor să ajungă la un acord, el precizând că îi va chema la consultări doar când se va contura o majoritate stabilă. Astfel, şeful statului va chema la discuţii toate cele trei partide care vor forma noul Guvern, PNL, PSD şi UDMR, care vor veni împreună la întâlnire, la ora 12:00. O jumătate de oră mai târziu este aşteptată delegaţia USR, apoi cea a AUR, urmată de cea a minorităţilor naţionale.

Programul consultărilor cu Klaus Iohannis:

Ora 12:00

– Partidul Naţional Liberal (PNL)
– Partidul Social Democrat (PSD)
– Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

Ora 12:30 – Uniunea Salvaţi România (USR);

Ora 13:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Înainte de consultări, PNL şi PSD trebuie să valideze în forurile de conducere premierul cu care vor merge în faţa preşedintelui, după ce au decis, de comun acord, că premierii PNL şi PSD vor intra prin rotaţie, câte un an şi jumătate. Acum trebuie să decidă dacă primul premier va fi Nicolae Ciucă, de la PNL, sau Marcel Ciolacu, de la PSD.

Dacă pentru liberali decizia este o formalitate, pentru că au stabilit deja în BEx că premierul PNL va fi primul care va conduce Guvernul, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, trebuie să primească acordul partidului pentru a ceda în faţa PNL şefia Guvernului, pentru primul an şi jumătate, urmând ca PSD să intre cu premier din 1 iulie 2023.

Deja s-au conturat şi cele două structuri de Executiv, cu premier PNL şi premier PSD. În prima variantă, cu premier PNL, PSD-ul va avea cel mai multe ministere, 10, în timp ce PNL va avea doat 8, iar UDMR 3. PNL pierde ministerele Finanţelor, cu SGG-ul, Dezvoltarea Regională şi Transporturile, dar va primi Justiţia.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Nicușor Dan susține că David Popovici are un salariu rezonabil la Dinamo: „Așa știu”
Capital.ro
Ce se întâmplă cu ultima pensie după deces. Ce trebuie să știe familia înainte de a retrage banii
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte