Ludovic Orban: Ne angajăm la încetarea MCV şi ca în maximum un an de la preluarea guvernării România să fie în Schengen

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii se angajează, prin programul politic privind alegerile europarlamentare, să atingă câteva obiective, printre care încetarea MCV, aderarea României la Schengen şi la zona euro.
Romania TV
13 mai 2019, 17:34
Ludovic Orban: Ne angajăm la încetarea MCV şi ca în maximum un an de la preluarea guvernării România să fie în Schengen

„Ne angajăm, dar acest lucru va depinde şi de ce se va întâmpla la alegerile parlamentare, să atingem câteva obiective care într-adevăr să pună România pe picior de egalitate cu celelalte ţări ale UE. Primul este încetarea MCV, nu aşa cum îşi imaginează alţii. Încetarea MCV nu se poate realiza decât transpunând în legislaţia din România recomandările din cadrul MCV, Comisiei de la Veneţia şi respectând principiile articolului 2 privind statul de drept din Tratatul UE. Ne angajăm ca în maxim un an de la preluarea guvernării România să devină ţară membră Schengen. (…) Susţinem – şi ne angajăm ca obiectiv fundamental – aderarea României la zona euro, pentru că asta conferă o garanţie că România va face parte din rândul statelor care constituie un nucleu puternic, iar trecerea la zona euro va furniza o serie de avantaje pe care nu le avem astăzi”, a spus Orban, la lansarea programului politic al PNL pentru alegerile europarlamentare, potrivit Agerpres.

El a precizat că deciziile luate la nivelul UE pot să genereze avantaje, dar şi dezavantaje, context în care a arătat că principala misiune a reprezentanţilor României în PE şi în instituţiile europene vizează utilizarea tuturor pârghiilor de negociere pentru a reuşi să influenţeze deciziile la nivel european în favoarea ţării noastre.

Citeşte şi: Orban, replică pentru Cioloş: Orice atac împotriva preşedintelui Iohannis şi PNL face bine PSD şi ALDE

„Pentru noi, un obiectiv fundamental este acela ca într-un timp cât mai scurt venitul românilor să ajungă cât mai aproape de venitul mediu al UE”, a spus Ludovic Orban.

Preşedintele liberalilor a indicat că PNL îşi propune ca următorul exerciţiu financiar multianual al UE să pună la dispoziţia României resurse cel puţin egale cu exerciţiul financiar 2014 – 2020.

„Ne propunem să utilizăm toate resursele care există la dispoziţia României pentru a susţine capitalul românesc, pentru a-i creşte competitivitatea, pentru a avea acces la fondurile de cercetare şi inovare. (…) Ne propunem să fructificăm toate resursele care sunt puse la dispoziţie, nu cum se întâmplă astăzi, în care miliarde de euro sunt ţinuţi la graniţa ţării fără niciun fel de şanse să-i aducem din cauza incompetenţei şi centralismului birocratic al unor guvernanţi. Toate resursele trebuie folosite pentru a asigura calitatea vieţii pentru cetăţenii români, indiferent dacă trăiesc în municipii, oraşe şi în mediul rural”, a arătat Orban.

El a pledat şi pentru investiţii în infrastructură, creşterea calităţii serviciilor medicale şi a învăţământului.

Orban a precizat că PNL susţine Parteneriatul estic, integrarea Republicii Moldova în UE şi o solidaritate euro-atlantică.

Acesta a menţionat că sloganul PNL „România în primul rând” nu este unul naţionalist. „Acest slogan de fapt exprimă voinţa noastră, a liberalilor, şi sunt convins a fiecărui român, ca România să fie în primul rând a UE, partener egal la toate deciziile care se iau la nivelul UE, un stat respectat, apreciat, care poate să influenţeze deciziile la nivel european”, a subliniat Orban.

El a mai precizat că programul politic al PNL nu este unul închis, ci deschis.

„Orice parte a societăţii româneşti doreşte să-şi aducă o contribuţie (…) suntem deschişi să preluăm orice fel de idee serioasă care poate să confere României statutul pe care îl merită la nivelul UE”, a susţinut Orban, la lansarea programului politic „Profesionişti în Parlamentul European”.

La eveniment sunt prezenţi şi consilierii de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Diana-Loreta Păun şi Constantin Ionescu, preşedinţi de organizaţii patronale, profesionale, sindicate, reprezentanţi ai mediului academic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT