Ludovic Orban: Am depus PLÂNGERE PENALĂ la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a lui Liviu Dragnea

Liderul PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală pe numele Vioricăi Dăncilă, premierul fiind acuzat de "înaltă trădare", potrivit România TV. În plângere apar referiri şi la liderul PSD Liviu Dragnea. Depunea plângerii împotriva premierului Viorica Dăncilă este confirmată de preşedintele PNL, Ludovic Orban. Ministerul Public nu a anunţat nimic oficial în legătură cu această plângere. 
Romania TV
17 mai 2018, 10:33
Ludovic Orban: Am depus PLÂNGERE PENALĂ la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a lui Liviu Dragnea

Plângerea pe numele Vioricăi Dăncilă a fost depusă la Parchetul General.

Am depus o sesizare la Parchetul de pe lângă ÎCCJ privind anumite fapte săvârşite de Viorica Dăncilă, dar  şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, legate de pregătirea, adoptare şi aducerea la cunoştinţa opiniei publice a tot ceea ce s-a întâmplat cu memorandumul. Sesizarea a fost depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetăţean al României. E o obligație morală. Afectează interesele României, e un lucru, grav, riscă să distrugă orice urmă de credibilitae a României, să dinmamiteze punți contrsuite în zeci de ani. Riscă să pună în pericol interesele fundamentale puse pe talcioc de Dragnea și acoliții lui. Nu am putut să stau pasiv și să văd cum România e distrusă de niște pigmei care se joacă cu lopățica. Am considerat că e necesar ca cineva să cerceteze aceste fapte. E vorba despre niște fapte, dar pot să fie indicii temeinice, semne de întrebare cu privire la aceste fapte și infracțiuni. Uzurparea de funcții, difuzarea de informații secrete, refuzul de informare al președintelui. Nu pot să accept ca un clan certat cu legea, cu bunul simț, cu democrația, să dinamiteze interesele externe ale României și să facă praf imaginea țării și să pună mai presus intersele lor de clan. Sunt cel mai mare susținător al parteneriatului strategic cu SUA. Sesizarea nu are legătură cu subiectul în cauză, ci cu ceea ce au făcut Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea„, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă de la Iaşi. 

Potrivit România TV motivele plângerii penale ar fi: înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.  

Dăncilă, întrebată dacă îi este teamă de o plângere penală: Atât timp cât preşedintele recurge la ameninţări, orice este posibil

Potrivit sursei citate, plângerea vine în contextul scandalului legat de începerea procedurii de mutare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Pe această temă, între Guvernul condus de Viorica Dăncilă şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, nu a existat un dialog. Dăncilă şi Liviu Dragnea, şeful PSD, au fost cei care au anunţat intenţia de a muta Ambasada României din Israel, stârnind o furtună între Palate. 

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, după ce Ludovic Orban a făcut plângere penală împotriva premierului Dăncilă, că este dreptul oricărui cetăţean atunci „când interesul naţional a fost grav lezat de acţiunile altor oameni”.

’’Este dreptul oricărui cetăţean de a face o plângere penală atunci când consideră că interesul său sau al altora, în cazul de faţă, interesul naţional, a fost lezat grav de acţiunile altor persoane prin încălcarea legii. Sesizarea a fost depusă în nume propriu de Ludovic Orban (…) şi nu are nicio legătură cu susţinerea PNL pentru parteneriatul strategic cu SUA, buna colaborare cu Israel şi angajamentele UE şi NATO’’, a scris Ionel Dancă pe pagina de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL mai spune că motivele care au determinat depunerea unei sesizări la Parchetul General împotriva premierului şi a preşedintelui PSD sunt afectarea interesului naţional, uzurparea de calităţi oficiale, dezinformarea cu rea-credinţă a preşedintelui României şi divulgarea de informaţii cu caracter secret.

„Acţiunile recente ale lui Dăncilă şi Dragnea in plan international au afectat grav interesele Romaniei si au încălcat Constituţia, legile si deciziile Curţii Constituţionale în domeniul politicii externe”, mai scrie Dancă.

______________ 

Întrebat despre plângere, Liviu Dragnea a declarat: „Ce pot să comentez la prostia asta? Totuşi e Ziua Eroilor. Nu mă puneţi să vorbesc despre oameni care nu au nicio legătură cu eroii”, a răspuns Liviu Dragnea, la Buzău.

Dragnea: Am auzit scenarii că unii de la PNL şi USR vor să-i facă plângere penală premierului Dăncilă

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, după ședința de luni a Biroului Permanent, că premierul Viorica Dăncilă a făcut „o scurtă informare” cu privire la vizita efectuată la Vatican și, în acest context, a lansat noi acuzații dure la adresa președintelui Klaus Iohannis. „Președintele Iohannis vrea să aibă control total și vrea să aibă exclusivitate pe tot ceea ce înseamnă contacte externe. Înțeleg că vrea să conducă și Guvernul, înțeleg că vrea să conducă și Parlamentul, numai că nu-l lasă Constituția”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a ținut să catalogheze atunci una din declarațiile șefului statului drept o „amenințare explicită” făcută „în stil mafiot”. „În legătură cu amenințarea explicită a președintelui Iohannis la adresa primului ministru, după părea noastră este făcută în stil mafiot, în sensul că ar face bine să facă ce i se spune, astfel de expresii și amenințări le-am văzut prin filme”, a susținut Dragnea.

Klaus Iohannis îi răspunde lui Liviu Dragnea: „Cineva se uită prea des la filme cu mafioţi”

„Atât timp cât domnul preşedinte recurge la ameninţări, orice e posibil. Eu sper să nu se întâmple acest lucru. Totuşi trăim într-o tară care trebuie să fie o democraţie. Bineînţeles, orice om îi e teamă de o plângere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri, pentru că eu cred în justiție și cred că toată lumea trebuie să credem în justiție. Dacă mergem pe acest considerent că fiecăruia poate să i se facă o plângere penală nu cred că este un lucru bun”, a delarat atunci şi Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a discutat, printre altele, şi despre o platformă de consultare cu privire la posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

“Guvernul a lansat o platformă de consultare, ne vom consulta şi vom vedea rezultatele care apar. Nu aveam de ce să stabilesc cu domnul preşedinte aceste consultări, i-am spus domnului preşedinte că vrem să consultăm toate instituţiile. De asemenea, să vedem ce avantaje din punct de vedere economic, politic. Ne vom consulta cu ministerele, deci după ce vom încheia aceste consultări, le vom face publice”, a precizat Dăncilă la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă Preşedinţia se numără printre instituţiile consultate, premierul a spus că da. “Am solicitat prezenţa Administraţiei Prezidenţiale chiar de la primele consultări”, a precizat Dăncilă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți