Lulica, prima păpuşă ţigancă, se vinde ca pâinea caldă VIDEO

Celebra Păpuşa Barbie, vândută în lume în milioane de exemplare, are concurenţă tocmai la Sibiu! Lulica, prima păpuşă ţigancă, se vinde ca pâinea caldă. Ba mai mult, acum are o linie vestimentară nouă, dar care nu se abate de la tradiţiile romilor. Ea poartă fuste înflorate, bluze accesorizate şi nu-i lipsesc bănuţii aurii din păr.
Romania TV
02 iul. 2012, 20:53
Lulica, prima păpuşă ţigancă, se vinde ca pâinea caldă VIDEO

Fiecare păpuşă este îmbrăcată într-un costum tradiţional, lucrat manual din materiale păstrate de zeci de ani de femeile din comunitate.

Bărculică, partenerul Lulicăi, nu a fost creat încă. Lulica are vara aceasta o linie vestimentara nouă, cu peste 200 de costume tradiţionale.

Primul lot de 500 de păpuşi s-a vândut deja, iar acum familia Cioabă vrea ca Lulica să ajungă şi pe rafturile hipemarketurilor din ţară. Din septembrie, Lulica va avea şi un partener, prin care creatorii ei speră să concureze cu păpuşile scoase la vânzare de casa regala a Marii Britanii, care întruchipează cuplul princiar.

„Anul 2012 a adus două păpuşi, cea a lui Williams şi a prinţesei Kate şi cea a Lulicăi. Nu stiu cum se vinde papuşa princiară britanică, dar Lulica se vinde destul de bine şi încă este singură, va veni şi Bărculică în luna septembrie”, a declarat Dorin Cioabă.

Preţul păpuşii Lulica variază între 150 şi 200 lei, în funcţie de costumul pe care îl poartă.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Ce va schimba FCSB pentru meciul cu Universitatea Craiova din campionat: „O înfrângere ne reduce drastic șansele la play-off”
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie trecut la întreținere! Amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Ce este cvadriciclul și de ce poate fi condus fără permis de conducere. Modelul Arora S2 care a luat foc are viteză maximă de 25 km/h
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Pleacă dracului!”. Ce i-a spus Ilie Năstase lui Nicolae Ceaușescu de l-a ”înghețat” pe liderul comunist
MediaFlux
Trump știe cum poate Zelenski să câștige războiul. Sfatul președintelui SUA în relația cu Rusia
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat