Lupte apocaliptice la Mariupol. Ruşii testează bombe cu fosfor pe batalionul Azov VIDEO

Comandantul adjunct al batalionul Azov, Sviatoslav Palamar, a indicat că au avut loc şi alte atacuri devastatoare, aeriene, de artilerie etc, într-un mesaj video difuzat pe contul Telegram al batalionului
Filip Stan
28 apr. 2022, 20:05
Lupte apocaliptice la Mariupol. Ruşii testează bombe cu fosfor pe batalionul Azov VIDEO

Rusia a lansat o „cantitate enormă de bombe cu fosfor” în Mariupol, oraş-port strategic de la Marea Azov, în ultimele 24 de ore, au denunţat joi apărători ai ultimului avanpost militar ucrainean din Mariupol, baricadaţi în reţeaua de tuneluri a combinatului siderurgic Azovstal, singurul care scapă controlului forţelor ruse, unde alături de militari s-ar afla şi peste 1.000 de civili, care şi-au găsit adăpost aici, potrivit DPA şi News.pn.

Nivel ridicat de radiaţii la Cernobîl, de şase ori mai mare decât cel normal
Acest tip de bombe incendiare se aprind la contactul cu oxigenul şi provoacă pagube devastatoare. Utilizarea lor este interzisă de către legislaţia internaţională în zonele populate.

Comandantul adjunct al batalionul Azov, Sviatoslav Palamar, a indicat că au avut loc şi alte atacuri devastatoare, aeriene, de artilerie etc, într-un mesaj video difuzat pe contul Telegram al batalionului, în care din nou a solicitat Kievului ajutor.

„Înţelegem şi auzim ‘Mai rezistaţi încă puţin!’. O singură întrebare: ‘Cât de puţin?’ „, spune el în această înregistrare video, în care îşi îndeamnă concetăţenii să riposteze prin toate mijloacele împotriva ocupantului rus.

https://twitter.com/CanadianUkrain1/status/1519396328119361539

Regimentul Azov a estimat că, de la începutul invaziei la 24 februarie, Rusia a pierdut echipament militar în valoare de 162 de milioane de dolari numai la Mariupol. Muniţia şi avioanele utilizate au costat încă 288 de milioane de dolari, a indicat Palamar, fără să explice cum au fost făcute aceste calcule.

Preşedintele Turciei a făcut anunţul după discuţia cu consilierii lui Putin. Se aşteaptă reacţia Kremlinului
În acelaşi timp, miliţiile proruse din estul Ucrainei au declarat joi că au capturat peste 3.000 de combatanţi ucraineni de la începutul războiului, potrivit DPA.

„S-a menţionat la un moment dat cifra de 3.000, s-ar putea să fie mai mulţi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al miliţiei din Doneţk, Eduard Basurin, într-un comentariu pentru RIA Novosti.

Un alt responsabil al forţelor separatiste din Doneţk, Iuri Sirovatko, evocase miercuri 26.000 de prizonieri ucraineni. El a spus că au fost înfiinţate trei centre de detenţie. Aproximativ 100 de ucraineni sunt deţinuţi ca „criminali de război”, a spus acesta.

Kievul nu a făcut publică vreo cifră cu privire la ucrainenii luaţi prizonieri de către Rusia, notează agenţia de presă menţionată, care remarcă faptul că niciuna dintre aceste cifre nu a putut fi verificate din surse independente.

Ucraina: ONU ”pregăteşte” o tentativă de evacuare din Mariupol

Coordonatoarea ONU în Ucraina a anunţat joi că se deplasează în sudul ţării pentru a pregăti o încercare de evacuare a oraşului Mariupol, controlat aproape în întregime de forţele ruse, relatează AFP.

”Merg la Zaporojie pentru a pregăti evacuarea sperată din Mariupol”, port strategic bombardat şi asediat de ruşi în sud-estul Ucrainei, a indicat Osnat Lubrani pe Twitter.

Sute de militari şi civili ucraineni, între care zeci de copii, se află, potrivit Kievului, în oţelăria Azovstal din Mariupol, ultimul loc aflat în mâinile forţelor ucrainene în acest oraş a cărui primărie a estimat la cel puţin 20.000 de morţi bilanţul luptelor.

Nicio încercare de evacuare a Azovstal nu a reuşit până acum. În total, la Mariupol au mai rămas aproximativ 100.000 de civili, în condiţiile în care oraşul avea jumătate de milion înainte de invazia rusă lansată la sfârşitul lunii februarie, potrivit estimărilor autorităţilor ucrainene.

”Inamicul bombardează masiv şi blochează unităţile noastre în apropierea uzinei Azovstal”, a indicat Ministerul Apărării ucrainean în raportul său zilnic.

Comandantul Brigăzii a 36-a de puşcaşi marini din Mariupol, Serghei Volinski, a făcut din nou apel la ajutor miercuri, subliniind că are alături de el 600 de soldaţi răniţi şi sute de civili.

ONU a declarat marţi că preşedintele Vladimir Putin a acceptat ”în principiu” implicarea Naţiunilor Unite şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în evacuarea civililor blocaţi în Azovstal.

Anunţul a fost făcut în urma întâlnirii, marţi, la Moscova, între preşedintele Putin şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, care a sosit joi la Kiev.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Răsturnare de situație în cazul „escrocului de pe Tinder” de România! Curtea de Apel a anulat condamnarea de 7 ani a celebrului Keops
Capital.ro
Trump și Putin vor avea o nouă întâlnire, de data aceasta la Budapesta: Să vedem dacă punem capăt acestui război rușinos
Playtech.ro
Țara cu cea mai puternică armată din lume în 2025. România, tot mai jos în clasamentul mondial
Adevarul
„Boloş i-a avertizat pe Ciolacu și Iohannis în legătură cu deficitul. I-a durut la bască”. Ludovic Orban îi acuză pe cei doi de iresponsabilitate
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Prima țară din UE care ar putea legaliza ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele denunță „distrugerea oricărui concept de viață familială”
Cancan.ro
Cutremur în televiziune! PRO TV a cedat emisiunea Survivor România postului concurent. Când se difuzează primul sezon
iamsport.ro
Juca pentru România și în UCL în urmă cu 20 de ani, acum lucrează la o fermă: ”Avem o problemă cu șacalii! Eu mă ocup de supravegheat”
MediaFlux
Ministrul Apărării, anunț privind exercițiul de mobilizare a rezerviștilor! Anunț din Guvern
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025