MAI: 33 de persoane, cercetate pentru săvârşirea a 35 de posibile infracţiuni electorale

Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne efectuează cercetări față de 33 de persoane, pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni, cele mai multe fiind legate de coruperea alegătorilor și frauda la vot, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Filip Stan
11 dec. 2016, 17:11
MAI: 33 de persoane, cercetate pentru săvârşirea a 35 de posibile infracţiuni electorale

„În primele 11 ore de la începerea votării au fost înregistrate 220 de sesizări, dar în urma verificărilor 97 dintre acestea nu s-au confirmat. Specialiștii MAI efectuează cercetări față de 33 de persoane, pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni”, a declarat Dajbog.

Ea a precizat că cele mai multe fapte penale privesc coruperea alegătorilor, frauda la vot, violarea confidențialității votului și fals privind identitatea.

„De asemenea, au fost constatate 25 de fapte contravenționale, pentru care au fost sancționate 19 persoane. În cele mai multe cazuri este vorba de continuarea propagandei electorale și apelarea abuzivă a numărului de urgență 112”, a mai spus Dajbog.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Bulgaria în 2026. În unele stațiuni mănânci cu 6 euro, în altele plătești 27 de euro pentru o cafea și o prăjitură
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?