Mai mulţi FUNCŢIONARI din Primăria Hunedoara, acuzaţi de FRAUDE cu fonduri europene

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de mai mulți funcționari din Primăria Hunedoara, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene.
Iulian Tudor
02 dec. 2015, 10:36
Mai mulţi FUNCŢIONARI din Primăria Hunedoara, acuzaţi de FRAUDE cu fonduri europene

Aurel Bugnariu Rață, secretar al Primăriei Hunedoara, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar fostul viceprimar Dan Nicolae Robert (în prezent, deținut în Penitenciarul Gherla) este urmărit penal pentru abuz în serviciu și conflict de interese, potrivit unui comunicat emis de DNA.

În același dosar, au fost puși sub acuzare Daniela Arieta Căpâlnă, șef Serviciu Buget Finanțe Contabilitate în cadrul Primăriei Municipiului Hunedoara, precum și Alexandrina Petronela Coșăreanu, soția lui Dan Nicolae Robert.

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2010-2012, Alexandrina Petronela Coșăreanu a întocmit în fals opt contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură — Centrul Județean Hunedoara, în vederea obținerii de subvenții.

Valoarea fondurilor astfel obținute se ridică la suma de 1.875.246 lei, din care 558.076 lei reprezintă fonduri europene (FEGA), 1.078.564 lei reprezintă fonduri europene (FEADR), iar 238.605 lei fonduri din bugetul național.

În același sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, Alexandrina Petronela Coșăreanu a solicitat acordarea schemei de ajutor și pentru o parcelă în suprafață de 118,50 ha pășune, proprietatea municipiului Hunedoara.

Conform DNA, documentul respectiv a fost încheiat fără a exista o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și fără a se organiza o licitație publică în vederea atribuirii suprafeței respective în favoarea Alexandrinei Petronela Coșăreanu.

Mai mult, contractul respectiv, semnat din partea Primăriei Hunedoara de Aurel Bugnariu Rață la rubrica „Arendator Primar” și de Arieta Daniela Căpâlnă la rubrica „Director economic”, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a fost încheiat cu titlu gratuit, fără ca între părți să se stabilească un preț, conform prevederilor legale, cauzându-se o vătămare a intereselor legitime ale administrației locale.

În aceleași condiții de nelegalitate, contractul a fost prelungit printr-un act adițional la data de 5 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei la rubrica „Arendator Primar” de către viceprimarul Dan Nicolae Robert, soțul Alexandrinei Coșăreanu.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Jeremie Njock, unul dintre cei mai cunoscuți atacanți străini care au ajuns în România. Meseria care i-a schimbat viața
Capital.ro
Tot mai mulți români, fără un loc de muncă. Datele INS arată că rata șomajului a crescut semnificativ în rândul tinerilor
Playtech.ro
Oraşele din România în care locuinţele s-au scumpit cel mai puţin. Preţurile sunt aproape ca anul trecut
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Notificare privind consumul de energie electrică. Românii vor primi alertă înainte de o factură mai mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?