Maia Sandu, despre ameninţarea Rusiei: „Moscova nu poate ajunge la Chişinău, avem prieteni puternici, inclusiv România şi Klaus Iohannis. Anul acesta sper să avem referendum pentru aderarea la UE”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit despre ameninţarea reprezentată de Federaţia Rusă, explicând că autorităţile de la Chişinău nu se tem de acţiunile Kremlinului, chiar dacă acestea sunt continue şi de o intensitate crescândă.
Mircea Filipescu
06 mart. 2024, 21:50
Maia Sandu, despre ameninţarea Rusiei:

Maia Sandu spune că autorităţile de la Chişinău sunt recunoascătoare pentru faptul că, deşi Republica Moldova nu este membră UE şi NATO, beneficiază de ajutor şi de „prietenia” multor state puternice, printre care şi România, o ţară cu o importanţă strategică deosebită în flancul estic al NATO.

„In situatia in care avem razboi la hotar, sigur ca trebuie sa fim si suntem vigilenti la Chisinau. Riscurile sunt mari pentru toti, pentru atunci cand o tara, Rusia, indrazneste sa atace o alta tara suverana, Ucraina, iar aceasta agresiune nu este oprita, riscam sa vedem actiuni similare ale altor tari, in alte parti ale lumii.

Deci nu este doar despre Ucraina, ci despre sistemul international la care toti am subscris si de aceea este necesar ca Ucraina sa castige acest razboi. Toate tarile care vor ca hotarele sa le fie respectate trebuie sa sprijine Ucraina pentru a castiga acest razboi.

Daca tinem sa avem pace si sa oprim un razboi care se poate extinde, trebuie sa continuam sa ajutam Ucraina.”, a declarat, la Digi 24, Maia Sandu.

Întrebată cât de apăsător se simt la Chişinău presiunile şi dezinformările Moscovei, Maia Sandu a spus că principala ţintă a acestora este să instaureze frica în cetăţenii Republicii Moldova.

„Moscova nu are cum sa ajunga in Republica Moldova, in primul rand pentru ca Ucraina este scutul nostru si avem incredere in rezilienta Ucrainei, apoi pentru ca am ales sa fim alaturi de lumea libera si avem prieteni puternici.

Apoi, sper ca anul acesta sa avem referendum pentru aderarea la UE, iar cu cat noi ne apropiem mai mult de UE si de lumea libera, Moscova incearca din ce in ce mai mult sa inspire frica in populatia Republicii Moldova.

Kremlinul nu poate sa ne dea noua lectii. Amenintarile vin in fiecare zi, in fiecare saptamana, de cand a inceput agresiunea din Ucraina. E aceasta tactica de a instaura in moldoveni frica de a continua pe drumul spre UE, iar noi nu putem sa fim speriati. Am fost speriati in trecut si nu suntem inca in UE, dar este momentul sa facem pasul decisiv si sa intram, in sfarsit, in marea familie europeana.

Citeşte şi: Preşedintele PPE, Manfred Weber: România şi Bulgaria ar trebuie să adere imediat la Schengen. Îi rog pe socialiştii din Austria să se răzgândească

Noi la Chisinau am simtit un pericol mai mare cand a inceput razboiul. Acum stim ca avem puternici, inclusiv la Bucuresti, pe domnul Iohannis, si in UE.

Noi nu vrem sa traim intr-un regim care baga reprezentantii opozitiei si pe votantii acestora la inchisoare, vrem sa traim in libertate.”, a mai declarat preşedinta de la Chişinău.

Maia Sandu a povestit şi cum a aflat despre declanşarea războiului din Ucraina.

„M-am trezit la ora 4, am deschis internetul, la 5 eram deja la birou, convocasem sedinta Consiliului de Securitate. Am inceput sa lucram pentru a primi refugiati. Au fost discutii in spatiul public ca Rusia ar putea ataca Ucraina, dar nu am crezut, e greu de crezut ca se poate intampla asa ceva in secolul nostru, in regiunea noastra.

Prin Moldova au trecut peste un milion de ucraineni, in momentul acesta avem pe teritoriul nostru aproximativ 100.000 de ucraineni.”, a spus ea.

Întrebată ce ar însemna o victorie a Rusiei în Ucraina, Maia Sandu a spus că nu concepe acest scenariu.

„Nu accept un asemenea scenariu, pentru ca asta nu se poate intampla, dar este clar ca este nevoie de mai mult sprijin pentru ca Ucraina sa castige acest razboi mai repede, pentru a nu se mai pierde vieti omenesti.”, a spus aceasta.

Preşedintele Moldovei a vorbit şi despre valul de extremism venit din partea unor partide din România.

„Cei care nu vad beneficiile faptului ca Romania este parte din UE si din NATO le spun sa se uite spre Republica Moldova si sa realizeze cat de vulnerabili ar fi fost. La fel si din punct de vedere economic, uitati-va ce salarii exista in Romania, fata de Moldova. Este mult mai usor sa atragi investitii intr-o tara care beneficiaza de garantiile UE si NATO.

Viata in Rusia nu inseamna nimic, copiii sunt luati din familii pentru simplul fapt ca fac desene pentru pace.Dar Rusia are o propaganda foarte bine organizata, ei nu au investit in bunastarea rusilor, ci in dezinformare si au multe canale de dezinformare, care, daca va uitati, are succes si inm alte tari mai dezvoltate.”

Citeşte şi: Poziţia Austriei s-a schimbat cu 180 de grade. Delegaţia condusă de Nehammer a votat Manifestul PPE prin care se cere aderarea de urgenţă a României şi Bulgariei la Schengen

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT