Mama a zece copii a murit la nastere într-o maternitate din Timisoara din cauza unui medic: „sala de naşteri era plină de sânge”

Într-un mail trimis pentru revista demamici.ro, „Anonima de dincolo de ocean”, aşa cum a vrut să se numească a povestit în detaliu ceea ce s-a întâmplat în acea zi macabră. 

„Ceea ce mă împinge astăzi să vă scriu este acel ceva care m-a marcat enorm cu mult timp în urmă, în spitalul Bega din Timişoara. Şi când vorbesc de mult timp în urmă mă refer la vreo 15 ani în spate.

De ce nu am zis nimic până acum? Pentru că în acea zi care avea să mă marcheze pentru tot restul vieţii am luat decizia să părăsesc România tocmai din cauza sistemului, un sistem infect care se pare că nici acum nu s-a schimbat, din păcate. Şi aici fac referire în special la sistemul de sănătate. Înainte de a începe povestea reală pe care vreau să v-o spun aici aş vrea să ştiţi că prefer să rămân anonima şi aş prefera să ma numiţi: „Anonima de dincolo de ocean”.

Citeşte şi: Incredibil. Ce i-au putut face medicii unui copil nou-născut. Bebeluşul a rămas cu o cicatrice uriaşă. „Am rămas şocată”

Alte articole

Cele cinci date de naștere norocoase! Ziua în care ai venit pe lume îți spune dacă ai șansa să te îmbogățești

Doliu la Rapid. Costel Gâlcă şi-a pierdut fratele: „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Totul a început în 2004, undeva prin luna noiembrie. Eram internată la spitalul Bega din Timişoara pentru a-l aduce pe lume pe cel care azi imi luminează viaţa, fiul meu. Având probleme cu tensiunea arterială a trebuit să stau sub observaţie vreo două luni. Am fost internata în spital înainte de a naşte. În aceste două luni, în acelaşi salon cu mine era internată şi Mariana, o femeie superbă care avea acasă încă 10 copii, toţi unul şi unul de frumoşi.

În toată această perioadă am devenit prietene, mâncam împreună, îmi arăta poze cu copilaşii ei de acasă care o aşteptau să ajungă cu surioara lor ce urma să vină pe lume în acelaşi timp cu fiul meu.

Mariana îmi povestea ca ei sunt dintr-un sat de lângă Timişoara (din pacate nu îmi mai amintesc numele satului sau comunei) şi că le este destul de grea viaţa cu 10 copii, dar că ei sunt bucuria lor. Îmi spunea că nu are bani să îi dea doamnei doctor L. (prefer sa nu dau încă numele doamnei doctor) şi că îi este teamă de această naştere. Mereu îmi spunea că o rugase pe doamna doctor L. să îi facă cezariană, căci după 10 naşteri uterul ei era „ca o foiţă de ceapă, atât era de subţire” (sunt vorbele Marianei). Tot ea îmi spunea că de fiecare dată când o consulta doamna doctor L. aceasta îi vorbea foarte urât şi o jignea mereu.

Îmi părea rău de ea ţi o încurajam mereu că totul va fi bine. Până într-o zi când amândouă am fost chemate la sală de naşteri, în acelaşi timp. Eu mă pregăteam să merg în sala de cezariană (menţionez că nu am avut acelaşi ginecolog), iar ea mi-a luat mâinile în mâinile ei şi mi-a spus: „Draga mea, sper să ne vedem după naştere. Sper că nu mă va lăsa ea să mor pentru că nu am bani să îi umplu buzunarele. Am doar o pungă de cafea „Amaroy” să îi dau. Dar dacă ceva se întâmplă cu mine, uite am lăsat numărul de telefon al soţului meu. în salon, te rog să îl suni tu sau altcineva din salon.”

N-am să uit niciodată ceea ce mi-a spus Mariana atunci. Eu am încurajat-o şi i-am spus: „Linişteşte-te! O să ne revedem curând amândouă cu bebeluşii noştri în braţe.”

Citeşte şi: Un bebeluş a fost diagnosticat cu coronavirus! Este cea mai tânără persoană infectată

Şi am plecat spre sala de cezariană. Atunci a fost ultima dată când am văzut-o pe Mariana. Am născut prin cezariană şi fără să ştiu că nu o voi mai vedea vreodată, o aşteptam în salonul unde eram duse după naştere. Aveam dureri mari şi de abia îmi mişcam capul, însă uşa salonului era întredeschisă şi abia atunci am văzut medicii alergând pe coridor cu o targă şi o femeie acoperită toată. Doar parul lung şi negru atârna în jos, ce se putea vedea sub cearşaf.

Am întrebat o asistentă ce se întâmplă, iar aceasta mi-a răspuns că în

. Tot ea mi-a zis că au lăsat-o pe Mariana să se chinuie să nască natural şi că şi ea şi fetiţa de 3 kg şi ceva sunt moarte. Am simţit că îmi cade cerul în cap, am simţit că mă prăbuşesc. Nu îmi venea să cred. În ce ţară trăim şi ce medici avem?????? Atunci, în acel moment am decis că copilul meu nu va creşte în România şi am plecat cât mai departe să nu mai aud de sistemul infect în care trăim. Şi aşa am facut….

Am plecat, însă pe Mariana şi îngerul ei nu o sa-i pot uita vreodată şi mă gândesc chiar şi acum, după atâţia ani, la ceilalţi copilaşi ai ei, rămaşi orfani de mamă din cauza unui medic, care mai era şi femeie pe deasupra, doamna doctor L. Numai medic nu se poate numi…

Păcat că în ţara noastră avem acelaşi sistem infect şi că nimic nu s-a schimbat nici după 15 ani. Ar trebui menţionat că atunci s-au luat măsuri imediat contra acelei doctoriţe. Am citit unele comentarii de pe Facebook şi lumea crede că nu s-au luat măsuri, ba chiar au scris că nu înţeleg ei de ce scriu eu după atâţia ani, că poate am ceva pe conştiinţă.

Nu am nimic pe conştiinţă, căci măsurile au fost luate atunci (acum 15 ani în urmă), însă o am în suflet încă pe Mariana şi ingeraşii ei. Vă mulţumesc încă o dată şi vă rog să faceţi această precizare.

Cu drag,

O Anonima de dincolo de ocean”, potrivit demamici.ro.