Mama fraţilor ucişi în accidentul din Brăila, SFÂŞIATĂ de DURERE. Copiii ar fi prevestit tragedia VIDEO

Mărturie de coşmar a mamei celor doi fraţi care au murit în accidentul de autocar de la Brăila. Ca şi cum au prevestit ce avea să urmeze, copiii au rugat-o pe femeie să mai stea în vacanţă. Doborâtă de durere, mama a povestit ultimele clipe pe care le-a petrecut cu cei doi. Şi ceilalţi pasageri sunt încă în stare de şoc, dar au reuşit să dea declaraţii la poliţie. Ei au confirmat că şoferul mergea cu viteză foarte mare. În total, trei copii au murit şi alţi 25 de oameni au fost răniţi în accident.
Iulian Tudor
20 aug. 2015, 09:19
Mama fraţilor ucişi în accidentul din Brăila, SFÂŞIATĂ de DURERE. Copiii ar fi prevestit tragedia VIDEO

Natalia Negru este copleşită de durere. Femeia nu reuşeşte să-şi scoată din minte rugămintea pe care i-au făcut-o cei doi copii înainte să plece de la Istanbul, potrivit publika.md.

Copiii spuneau: „Mamă, poate nu ne ducem azi”. Ei amândoi au spus să nu ne ducem azi, să ne ducem sâmbătă„, a spus mama celor doi fraţi.

Citeşte şi Premierul Valeriu Streleţ a dispus crearea unei celule de criză în urma accidentului din România

Copiii, o fată de 15 ani şi un băiat de 14, şi-au implorat mama să mai rămână în vacanţă. Dar femeia a decis să se întoarcă pentru că era aniversarea bunicului lor. Mama practic şi-a văzut copiii murind.

Băieţelul s-a sculat şi a zis „vino să te pup, să îţi spun ceva”. Nu mi-a mai spus„, a spus femeia.

Citeşte şi MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ale supravieţuitorilor din autocarul groazei VIDEO

Peste zece oameni au fost cazaţi în internatul unui liceu din Brăila. Sunt cei care fie au avut noroc şi au scăpat teferi, fie au fost externaţi după ce au primit îngrijiri medicale. Toţi au fost audiaţi de poliţişti şi au confirmat principala suspiciune a anchetatorilor, că şoferul mergea cu viteză.

Un oficial din Republica Moldova a venit să se asigure că supravieţuitorii sunt bine. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila se ocupă de anchetă. Şoferul turc care era la volan este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.

Citeşte şi ACCIDENT BRĂILA. Scene de GROAZĂ la locul CARNAGIULUI. Cei doi copii MORŢI erau FRAŢI

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România