Marcel Ciolacu cere demisia lui Nicuşor Dan, după ce primarul le-a cerut celor de la PSD să spună dacă susţin sau nu greva STB

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Nicuşor Dan, după ce acesta le-a cerut celor de la PSD să iasă public și să spună dacă susțin sau nu protestul angajaţilor STB.
Filip Stan
21 ian. 2022, 14:08
Marcel Ciolacu cere demisia lui Nicuşor Dan, după ce primarul le-a cerut celor de la PSD să spună dacă susţin sau nu greva STB

Marcel Ciolacu cere demisia lui Nicuşor Dan. Reacţia liderului PSD vine după ce primarul capitalei le-a cerut social-democraţilor să spună dacă susţin protestul STB organizat de un consilier general al PSD.

Marcel Ciolacu cere demisia lui Nicuşor Dan

Vineri dimineaţă, într-o conferinţă de presă, Nicuşor Dan le-a cerut celor de la PSD să iasă public și să spună dacă susțin sau nu protestul STB.

Citeşte şi Greva angajaţilor STB, ilegală. Tribunalul Bucureşti cere reluarea imediată a activităţii

”Cer PSD să se pronunţe, pentru că avem o grevă care paralizează Bucureştiul, organizată de un consilier general PSD. Fie susţine această manifestaţie, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”, a declarat primarul Capitalei.

Reacţia PSD a venit la scurt timp, iar preşedintele partidului cere demisia primarului.

„Părerea mea nu e de susținere,  e ‘fie pleacă acasă Nicușor Dan'”, a spus Marcel Ciolacu vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şoferii STB continuă greva şi vineri, în ciuda deciziei executorii a instanței care a suspendat protestul. Nicușor Dan consideră că actualul protest al celor de la STB este unul ”irațional” și ilegal.

Primarul Capitalei a declarat că executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei Tribunalului Bucureşti.

„Hotărârea judecătoreaască de ieri este cunoscută de toată lumea. Azi la 7 au plecat executorii judecatoresti care au afisat hotărârea judecătorească de ieri in jumatate dintre autobaze şi depouri. Suntem in momentul in care legea si hotărârea judecătorească trebuie aplicata.

Cine nu o aplica savarseste o infractiune. Avem de-a face cu o manifestare total irationala. Sa nu reiei lucrul riscand pierderea locului de munca, să rişti condamnare penala, este o actiune irationala pe care nu o inteleg.

I-am convocat azi la 12 pe sefii de autobaze si de depou, 20 de persoane, multi dintre ei sunt membri de sindicat. Acea întâlnire de la ora nu este sub nicio formă o negociere. Vreau sa le transmit prin ei angajatilor STB hotărârea noastra de a merge inainte in aplicare legii si a hotararii judecatoresti si sa inteleg care sunt acele probleme care pot sa fie rezolvate. Esential este sa respectam legea.

Alaltăieri, a avut loc o discuție între Consiliul de Administrație al STB și liderii sindicali ai STB, iar sindicaliștii au fost întrebați: ce doriți? Să-l dăm jos pe Criț, directorul general. Există nemulțumiri, dar nu se poate să o faci așa, la ambiție, pentru că viața a sute de mii de oameni este afectată.

Tot ce putem noi să facem sunt gesturi și acțiuni rezonabile, raționale prin care să explicăm din nou și din nou situația în care ne găsim. Nu pot, eu, să răspund pentru un gest irațional. Acțiunea în desfășurare este un gest irațional, care are în spate niște oameni responsabili pentru paralizarea Bucureștiului”, a declarat Nicuşor Dan vineri dimineaţă.

Citeşte şi De ce nu i-a răspus Nicuşor Dan prefectului Capitalei la telefon: „Am văzut apelul său, dar se făcuse târziu”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT