Marcel Ciolacu vrea prelungirea compensării pentru energie şi gaze până în 2025. „Trebuie căutată o soluție de reglementare”

Președintele PSD a afirmat că este susținătorul unei practici comune la nivelul Uniunii Europene privind compensarea, în contextul crizei energetice.
Filip Stan
17 oct. 2022, 20:52
Marcel Ciolacu vrea prelungirea compensării pentru energie şi gaze până în 2025.

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a declarat luni, că și-ar dori ca măsurile prevăzute în ordonanța privind compensarea prețului gazelor și energiei electrice să fie prelungite până în 2025 deoarece „trebuie căutată o soluție de reglementare”.

„Sunt unul dintre susținători să existe o practică comună la nivelul UE. Ne așteptăm zilele acestea pentru că am înțeles că se discută la Comisia Europeană. Cred că până la sfârșitul lunii o să închidem”, a pus Marcel Ciolacu.

Liderul social democrat a mai precizat că este nevoie ca Guvernul să identifice o „soluție de reglementare”. „Îmi doresc ca această ordonanță (privind prețul energiei și gazelor) să o prelungim pe doi ani de zile până în 2025. Îmi mențin părerea că trebuie căutată o soluție de reglementare.

De aceea nu ne-am grăbit ca să așteptăm. Haideți să vedem. Poate Comisia Europeană vine cu o soluție de reglementare, la fel pe doi ani”, a mai afirmat Ciolacu.

Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă
Ordonanța de urgență pentru compensarea facturilor la energie a fost adoptată de Guvern, la începutul lunii septembrie.

„Practic, prin modificările pe care le vom aduce Ordonanţei de Guvern nr. 27, nu facem altceva decât să consolidăm şi să extindem măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei de creşterile la preţul energiei şi gazelor naturale. Odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, începând cu această zi, am extins şi perioada de valabilitate a acestei ordonanţe. Practic, am prelungit cu un an şi va fi valabilă până la data de 31 august 2023.

Am avut în vedere să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare/ compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

Totodată, am considerat că este important să luăm măsuri pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens şi de asemenea am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi, desigur, avem funcţionale toate sursele de producere a energiei electrice, astfel încât să putem să trecem cu bine iarna”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la data de 2 septembrie.

Premierul Ciucă – o nouă întâlnire cu responsabilii din energie la Guvern

Premierul Nicolae Ciucă va avea, luni seară, la Palatul Victoria, o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul energiei şi ai diferitelor sectoarelor de activitate, a informat Guvernul.

La începutul acestei luni, şeful Executivului declara că nu au fost finalizate modificările la Ordonanţa de urgenţă 119 privind energia, aflată în dezbatere în Parlament, menţionând că urmează să fie transpuse şi măsurile stabilite la nivelul Uniunii Europene.

Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților

„Nu au fost finalizate încă modificările la Ordonanţa 119, urmând ca odată cu propunerile şi măsurile care au fost stabilite la nivelul Uniunii Europene ele să fie transpuse şi în modificările care se vor face în Parlament la Ordonanţa 119”, afirma Ciucă, întrebat dacă susţine modificările făcute în Senat la acest act normativ.

El spunea că susţine amendamentul adoptat în Senat privind facilităţi pentru familiile cu trei şi mai mulţi copii, dar este discutată şi varianta de a fi acordate vouchere, menţionând că va fi aleasă propunerea care este cel mai simplu de aplicat.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Marius Croitoru, înjurat ca la ușa cortului de Zoran Mitrov în Botoșani – Rapid!? Reacția fotbalistului la flash-interviu și răspunsul antrenorului: „Sunt surprins!”. Update
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România