Marea relaxare în România. Ce restricţii au fost eliminate de astăzi. Zeci de tineri au sărbătorit în Piaţa Constituţiei

După ce numărul cazurilor COVID a scăzut simţitor în ultimele săptămâni, autorităţile au decis că este timpul pentru marea relaxare a restricţiilor în România. De noaptea trecută, de la ora 00.00 purtarea măştilor de protecţie nu mai este obligatorie în spaţii exterioare, cu excepţia pieţelor, staţiilor de autobuz, şi a fost eliminată restricţia de noapte. Mai mulţi tineri au vrut să sărbătorească ridicarea restricţiilor şi s-au strâns noaptea trecută în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Alina Andrei
15 mai 2021, 09:43
Marea relaxare în România. Ce restricţii au fost eliminate de astăzi. Zeci de tineri au sărbătorit în Piaţa Constituţiei
Marea relaxare în România. Ce restricţii au fost eliminate de astăzi

Prima zi fără mască în aer liber după mai bine de un an de la debutul pandemiei COVID a fost sărbătorită de zeci de tineri la Bucureşti. Bucuroşi de eliminarea restricțiilor, mai mulţi tineri au luat cu asalt Piața Consituției noaptea trecută.

„Cred că este foarte bine, sunt foarte fericit, pot să ies, să văd oamenii, e frumos”, a declat unul dintre tineri la România TV.

„Este bine ca s-a eliminat aceasta restrictie cu masca ca deja nu mai puteai sa respiri. A venit si vară și era si foarte cald afara si nu mai puteai cu masca”, este de părere un alt tânăr.

Citeşte şi: Persoanele care au avut COVID nu mai sunt scutite de carantină la revenirea în ţară. Mai multe ţări incluse pe lista ROŞIE

Marea relaxare în România. Ce restricţii au fost eliminate de astăzi, 15 mai

Guvernul a adoptat, în seara zilei de 14 mai 2021, modificarea hotărârii de prelungire a stării de alertă prin care se renunţă la mai multe restricţii, începând cu 15 mai.

Masca de protecţie nu mai este obligatorie în spaţiile exterioare, cu anumite excepţii

Purtarea măştii de protecţie nu mai este obligatorie în spaţii deschise neaglomerate. Masca rămâne obligatorie în spaţii publice precum pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun.

Se elimină restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii a persoanelor.

Programul magazinelor, restaurantelor, cafenelelor şi teraselor se prelungeşte până la maximum ora 24

„Se stabileşte programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi teraselor în intervalul orar 5-24. Se creează posibilitatea ca în spaţiile deschise competiţiile sportive să se poată desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore”, a anunţat premierul Florin Cîţu.

„Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore”, a afirmat Cîţu.

Citeşte şi: Românii au liber la concerte şi spectacole. Ce condiţii trebuie respectate. Anunţul făcut de autorităţile din România

Sălile de sport şi fitness vor fi deschise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele sau localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia locuitori. Dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, atunci aceste săli pot funcţiona la capacitate de maximum 70%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT