Marea Unire de la 1 decembrie 1918 este cel important moment din istoria României moderne, dar și a românilor, care sute de ani au așteptat reunirea cu patria-mamă. Acest eveniment de o importanță politică majoră în istoria neamului românesc a venit într-un cadru geopolitic destul de complicat. Astfel, în contextul destrămării imperiilor multinaționale, oamenii politici din provinciile în care românii erau majoritari au acționat în conformitate cu dorințele poporului în vederea unirii lor cu Regatul României.

Citește și Mircea Geoană: „Putin trebuie să înțeleagă că războiul pentru ei e un cost prea mare. NATO e aici și apără România”

Alte Articole

Cât costă sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu? ...

Plan roşu de intervenţie la Craiova. Un mort şi doi răniţi ...

Noi detalii în cazul crimei de la Timișoara. Mirel de la Teologie ...

În urma prăbușirii Puterilor Centrale din punct de vedere economic și militar, dar și a epuizării cauzate de Primul Război Mondial, popoarele asuprite din cadrul Imperiului Austro-Ungar declanșează numeroase acțiuni de eliberare și de constituire a unor noi state naționale.

Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, se înfăptuise cu aproape 60 de ani în urmă, o dată cu dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Asta, în timp ce în Transilvania, în sufletul și inimile românilor răsuna strigătul zecilor de mii de oameni adunați în anul 1848 pe Câmpia Libertății de la Blaj: ”Noi vrem să ne unim cu țara!”

Unirea Basarabiei și Bucovinei cu România

Prima provincie românească care s-a unit cu Țara Mamă a fost Basarabia, care în ciuda ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei şi-a proclamat independenţa la data de 24 ianuarie/6 februarie 1918. Astfel, Sfatul Ţării din care făceau parte reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

Al doilea moment important din procesul de reîntregire naţională a statului român, a avut loc la data de 15/28 noiembrie 1918, atunci când Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât ”unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.

Mișcarea națională a românilor din Transilvania

Mişcarea naţională a românilor transilvăneni s-a amplificat în toamna anului 1918, în urma prăbușirii Puterilor Centrale, dar și a Imperiului  Austro-Ungar. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român nu a stat cu mâinile în sân și după modelul altor popoare a demarat acțiuile premergătoare Marii Uniri.

Astfel, reprezentanții Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român s-au întrunit la 29 septembrie/12 octombrie 1918,la Oradea, unde  au adoptat, în unanimitate, o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza ”printre naţiunile libere”.

În acest document, a fost evidențiată necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate ”să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”. De asemenea, se cerea ”afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”.

Această rezoluție a fost citită de către Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918.

Apoi a urmat constituirea Consiliului Naţional Român Central la Budapesta (17/30 octombrie, cu sediul la Arad din 21 oct/3 nov.). Acesta era format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu).

Prin Proclamaţia către naţiunea română, la data de 18/31 octombrie, se aducea la cunoştinţa opiniei publice constituirea Consiliului Naţional Român Central, ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi principiile sale de acţiune.

La data de 5/18 noiembrie 1918, Marele Sfat Naţional din Transilvania a lansat manifestul ”Către popoarele lumii”, tipărit în trei limbi română, franceză şi engleză. Acesta devoala opresiunea exercitată de maghiari şi refuzul guvernului de la Budapesta de a recunoaşte poporului român dreptul la autodeterminare. Mai mult, acesta aducea în atenția opiniei publice internaţionale poziţia românilor.

Au urmat și alte maifestări a voinței poporului român de a se uni cu patria mamă. La 7/20 noiembrie a fost lansat  Manifestului privind convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, care începea cu cuvintele ”Istoria ne cheamă la fapte”.

Două zile mai târziu, Consiliul Naţional Român Central s-a întrunit la data de  9/22 noiembrie 1918 şi a adoptat o Notă Ultimativă care cerea guvernului maghiar ”puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”, acesta trebuia să răspundă în maximum două zile.

Între 13 și 15 noiembrie 1928, la Arad, delegaţia Consiliul Naţional Român Central şi cea a Consiliului Naţional Maghiar au ajuns la masa negocierilor. Însă partea maghiară nu avea de gând să cedeze și a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar.

La auzul acestor propuneri, Vasile Goldiş a declarat că ”naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”.

Consiliul Naţional Român Central nu a stat foarte mult pe gânduri și imediat a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiase guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

La data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a fost convocată Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Acesta moment a fost considerat de către românii din toate regiunile țării ca fiind  decisiv pentru ”unitatea naţională a tuturor românilor”.

În acea zi solemnă, în Sala Unirii din Alba Iulia au fost prezenți 1.228 de delegați oficiali din toate zonele Transilvaniei, învestiți cu așa-numitele credenționale, un fel de împuterniciri care le permiteau să participe în mod direct la dezbaterile privind Marea Unire și să voteze. Afară peste 100.000 de români, mai cu seamă din zonele limitrofe, au umplut Platoul Românilor, de lângă Alba Iulia, locul unde avea să se desfășoare, de fapt, conclavul romanității ardelene.

Ştefan Cicio-Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român Central, a rostit cuvântul de deschidere, subliniind importanţa istorică a momentului şi misiunea adunării.

Discursurile lui Vasile Goldiș și Iuliu Maniu

Discursul solemn a fost rostit de către deputatul Vasile Goldiş, care a făcut o retrospectivă istorică asupra trecutului neamului românesc şi a prezentat rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Român Central.

”Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă … teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român”, spunea Vasile Goldiș.

Un alt discurs marcant a fost cel al lui Iuliu Maniu prin care a rugat Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, ”pentru a întemeia pentru vecie România Unită şi Mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”.

În urma acestor discursuri marcante, care au rămas adânc înfipte în mentalul colectiv al românilor, Rezoluţia de unire a fost adoptată în unanimitate. Mai mult, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, un organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale. Votată într-o atmosferă de entuziasm, Rezoluţia a devenit documentul istoric prin care devenea realitate visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Cei peste 100.000 de români adunaţi pe Câmpul lui Horea, care au participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, au primit cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România.

Citește și Carmen Harra anunţă un 2023 de răscruce pentru ţara noastră: „Vine o perioadă crâncenă! Românul își va dori să-şi repare greşelile şi să acţioneze”