Maria Băsescu, arma secretă a preşedintelui suspendat în campania pentru referendum VIDEO

Preşedintele suspendat Traian Băsescu şi-a început campania pentru referendumul din 29 iulie. Pentru a fi sigur că va câştiga, Traian Băsescu apelează şi de data aceasta la arma lui secretă: soţia sa. O prezenţă discretă, de obicei, Maria Băsescu a fost, însă, de fiecare dată, alături de soţul ei, în campaniile electorale.
Romania TV
14 iul. 2012, 16:17
Maria Băsescu, arma secretă a preşedintelui suspendat în campania pentru referendum VIDEO

Sâmbătă, Traian Băsescu a fost prezent la Cluj, acolo unde mai multe persoane au ieşit în stradă la un miting PDL pentru susţinerea lui. Dimineaţă, Traian Băsescu, însoţit de soţia sa, Maria Băsescu, a făcut o baie de mulţime, apoi a urcat pe scenă pentru a ţine un discurs.

De pe scenă, alături de lideri importanţi ai PDL, nu a lipsit nici soţia preşedintelui suspendat, Maria. Aceasta a stat lângă preşedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga, şi a urmărit discursul soţului ei. La fel ca toti pedeliştii, şi Maria Băsescu a respectat codul vestimentar de campanie şi a purtat un tricou alb.

În afară de soţie, Traian Băsescu este susţinut în campanie şi de fiica cea mică, Elena. Aceasta a fost prezentă la Cluj alături de părinţii ei. EBA s-a făcut remarcată, în ultimele zile, şi la sediul de campanie din Capitală al tatălui său. Ea a împărţit în câteva rânduri apă şi alimente jurnaliştilor adunaţi în faţa imobilului.

Elena Udrea, o apropiată a preşedintelui Băsescu, a lipsit de la mitingul de la Cluj.

Sâmbătă a fost prima zi de campanie în care Traian Băsescu a dat ochii cu poporul. Aproape 10.000 de oameni, toţi îmbrăcaţi în alb, s-au adunat la Cluj Napoca pentru a-l susţine pe preşedintele suspendat. În discursul său de la Cluj, preşedintele suspendat nu a ratat ocazia să atace din nou USL şi să acuza că vrea să pună mâna pe justiţie.

 

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Schimbare la TV! După Antena 1, încă un post din România va transmite meciurile de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul lui Emil Gânj. Criminalist: „Probabil că și-a luat viața”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?