Marian Godină, poveste emoţionantă despre părinţii lui: În cimitirul urât şi trist, o vedea de fiecare dată pe femeia în negru

Marian Godina, poliţistul plin de umor de la circulaţie, își schimbă prefixul astăzi. Născut pe data de 7 septembrie 1986, cunoscutul polițist a împlinit 30 de ani. De ziua lui, Godină a postat pe pagina de Facebook un mesaj emoţionant în care povesteşte venirea lui pe lume.
Romania TV
07 sept. 2016, 16:15
Marian Godină, poveste emoţionantă despre părinţii lui: În cimitirul urât şi trist, o vedea de fiecare dată pe femeia în negru

„Cam așa am apărut, acum fix 30 de ani
Tânărul îşi lăsase acasă fetiţa de cinci anişori şi acum aştepta emoţionat pe holul maternităţii naşterea celui de-al doilea copil. O să fie băiat? O să fie fată? Medicina vremii nu îi răspunsese la întrebarea pe care şi-o punea de nouă luni, iar acum mai erau câteva minute şi avea să afle. Fiorii erau tot mai mari şi minutele păreau ore.

Aşezase buchetul de flori pe un scaun şi se plimba pe coridor, dintr un capăt în celălalt, când îşi făcu apariţia doctorul, care se îndreptă tăcut spre el şi îl bătu pe umăr. Îi dezvălui că are o fetiţă, apoi îi întinse palma dreaptă în care ţinea o verighetă de aur şi îi spuse că-i pare rău. Nu putuse să facă nimic…

Femeia făcea mâncare. Pentru că soţul ei era plecat pe un mare şantier al ţării din acea vreme, gătea acum doar pentru copiii ei, o fetiţă de trei ani şi un băiat de doi.

Un accident de muncă…
Diriginta poştei din sat aflase prima. De la ea, au aflat şi alţii, vestea se răspândea în sat cu repeziciune. Numai femeia gătea liniştită în continuare, iar copiii se jucau în preajma ei şi erau cu gândul la soţul care avea să se întoarcă acasă în scurt timp.

Nu s-a mai întors…
Tânărul văduv se mutase să lucreze în Braşov, dar se ducea des la Proviţa de Sus, unde era înmormântată mama copiilor lui. În cimitirul urât şi trist, o vedea de fiecare dată pe femeia în negru, şi ea tot cu doi copii, şi ea tot văduvă.

Au ajuns să se cunoască. S-au cunoscut atât de bine, încât s-au căsătorit şi au făcut un copil. Un băiat. Un băiat care pe atunci n-avea caschetă.

Era 7 septembrie 1986 când am apărut şi a doua zi se sărbătorea Naşterea Maicii Domnului, așa că mi-au pus numele Marian.

Vă mulțumesc tuturor pentru urări și îmi pare rău că nu vă pot răspunde fiecăruia în parte, mă simt aiurea să primesc mesaje și să nu răspund, dar am încercat și mi-am dat seama că nu aș avea timp oricât m-aș chinui”, a scris Marian Godină pe pagina de Facebook.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Fanatik.ro
Robert Niţă continuă războiul cu Florin Prunea: “Vorbim de pechinezul ăsta?! Omul trăieşte din răutăţi şi oricum nu înţelege nimic!”
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii. Trăiește cele mai frumoase clipe. Fiica sa joacă un rol important
Playtech.ro
Amenzi pentru cei care nu curăță zăpada din fața curții sau din jurul blocului. Ce sancțiuni riști în România
Adevarul
Cum pot fi furate mașinile cu ajutorul calculatoarelor de bord. Avertismentul specialiștilor în securitate cibernetică
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
DOAMNE FEREȘTE, în ce hal au putut să moară! Marius și Daniel se întorceau spre casă atunci când mașina lor a... Vezi mai mult
iamsport.ro
A fost om al străzii, dar fostul jucător de la FCSB și Rapid e gata să înceapă o nouă viață
MediaFlux
Ilie Năstase, prins călcând strâmb: Bea bere cu alcool și conduce fără probleme FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat