Marian Oprişan: Guvernul PNL alocă fiecărui vrâncean în timp de pandemie puţin peste cinci lei

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, a susţinut, vineri, că Guvernul PNL alocă fiecărui vrâncean, în timp de pandemie, puţin peste cinci lei, "preţul aproximativ pentru achiziţionarea unei măşti ce poate fi folosită câteva ore".
Romania TV
24 apr. 2020, 14:39
Marian Oprişan: Guvernul PNL alocă fiecărui vrâncean în timp de pandemie puţin peste cinci lei

„Prima rectificare a bugetului naţional din acest an condamnă vrâncenii şi trimite judeţul spre faliment. CJ Vrancea nu i-au fost alocate sume decât scriptic, iar cele 73 de localităţi (municipii, oraşe şi comune) vor împărţi 2,076 milioane de lei. Grija guvernului pentru judeţul Vrancea este reflectată în cifrele derizorii raportate la numărul total de locuitori. Astfel, guvernul PNL alocă puţin peste 5 lei pentru fiecare vrâncean, preţul aproximativ pentru achiziţionarea unei măşti ce poate fi folosită câteva ore! Raportând sumele alocate la populaţia fiecărui judeţ, rezultă că sumele alocate judeţului Vrancea se înscriu sub media la nivel naţional de aproximativ 10 lei/locuitor”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Vrancea, semnat de Marian Oprişan.

Acesta susţine că în ciuda demersurilor făcute pe lângă Guvern pentru alocarea sumelor necesare susţinerii măsurilor ce se impun în situaţia de urgenţă, cererile nu au fost luate în considerare.

„Guvernul a refuzat să aloce banii, măcar pentru susţinerea copiilor instituţionalizaţi! La începutul anului am primit doar 10% din necesar, raportat la bugetul de anul trecut, iar pentru copiii din cadrul centrelor de asistenţă socială subordonate CJ finanţarea a fost asigurată de către CJ din fonduri proprii. Astfel, până la această dată, CJ Vrancea a asigurat necesarul de sume pentru funcţionarea DGASPC din sumele disponibile în excedentul anilor anteriori, care trebuiau de fapt să asigure finanţarea unor programe de investiţii, însă necesarul de fonduri nu a fost acoperit, aşa cum era normal, până la sfârşitul anului. Din păcate, există riscul ca la un moment dat, în funcţie de evoluţia epidemiei de COVID 19, persoanele cu handicap şi copiii aflaţi în sistemul de protecţie socială să rămână fără niciun sprijin. Comunele vrâncene au fost deja afectate de alocarea bugetară iniţială, dar şi de cheltuielile generate de lupta de prevenire şi combatere a COVID-19”, a declarat Marian Oprişan.

De asemenea, preşedintele CJ Vrancea susţine că nici spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii din Vrancea nu au primit de la Guvern alocări suplimentare pentru a depăşi criza generată de COVID-19.

„Până în acest moment, am alocat in limita legii fonduri de la bugetul local, însă spitalele care au nevoie de intervenţie urgentă nu se afla în subordinea autorităţii judeţene, deşi se situează în prima linie a luptei împotriva coronavirusului. Consiliul Judeţean Vrancea a alocat deja suma de 11 milioane de lei, mai mult decât a alocat guvernul PNL. Interesele cetăţenilor trebuie să primeze! Lupta oamenilor politici trebuie să fie doar în scopul de a pune cetăţeanul pe primul loc. Repet, cu respect pentru cetăţenii judeţului Vrancea, că de câte ori PNL a guvernat România, nu a făcut absolut nimic pentru vrânceni.” a precizat Marian Oprişan.

Citeşte şi: Iohannis cere reexaminarea legii referitoare la suspendarea contractelor individuale de muncă pe perioada stării de urgenţă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT