Marina Voica regretă că nu are copii. Artista recunoaște că nu a fost niciodată fericită, descriind mariajul cu Viorel Teodorescu ca fiind tumultos. Nu și-a dorit copii, explicând că în anii tinereții nu se vedea într-o astfel de ipostază, însă crede că rolul de părinte i-ar fi adus împlinire sufletească.

Marina Voica regretă că nu are copii

Alte Articole

Mihai Cazacu, milionarul de la Loto, a murit. Afaceristul avea ...

Situație ireală în timpul unul concert la Zilele Aradului! ...

Călin și Orianda Donca o țineau dintr-o vacanță în alta. ...

„Nu am fost niciodată fericită și nu sunt și nu o să fiu niciodată. Soțul meu m-a iubit foarte tare, dar nu m-a înțeles niciodată. Nu am fost bine în căsnicie, a fost tumultoasă. Nu a fost fidel, murea după femei.

Nu am vrut niciodată copii, el își dorea foarte mult. Aş fi fost o mamă bună. Și iată-mă pe mine ca frunza în vânt, când l-am pierdut pe Viorel să mă lovească toată lumea, de a doua zi. Eu am cunoscut atunci senzația de deprimare. Atâtea minciuni‘, a spus artista.

Citește și: Marina Voica, dezvăluiri emoționante despre marea sa iubire. ”M-a iubit mai mult decât l-am iubit eu pe el”

Visul pe care Marina Voica și l-a împlinit după ce s-a căsătorit

Marina Voica a văzut pentru prima dată Marea Neagră la 24 de ani, abia după ce s-a căsătorit cu Marcel Voica. Născută în partea de Nord a Federației Ruse, artista se afla la o distanță de 4.000 km de Marea Neagră, distanță pe care n-a avut șansa s-o parcurgă până târziu. Marina și Marcel s-au cunoscut în timpul facultății la Moscova și s-au îndrăgostit iremediabil.

La scurt timp, și-au unit destinele și au plecat împreună în România. „Cea mai frumoasă amintire a fost când am văzut prima dată marea. Asta a fost în anul 1960. Eu m-am născut în Ivanovo, spre Nord-Est. Ca să ajungi la mare, e foarte greu; țara este așa de mare… cu toate că este înconjurată de oceane. Dar Marea Neagră este unică. Chiar dacă am traversat eu de 12 ori Atlanticul, Marea Neagră a fost singura pe care am ajuns să o văd […]

Era foarte greu să ajung la mare în copilărie, când eram în orașul natal. Fratele meu a fost trimis în tabără, pe atunci, în Crimeea. Exista pe atunci, acolo, celebra tabără de pionieri, de băieți și fete care erau foarte buni la învățătură, cu notele cele mai mari.

Așa a ajuns el în tabăra din Crimeea. Fratele meu a fost cel mai bun elev și cel mai bun student… A ajuns profesor universitar, medic cardiolog… O mare somitate a fost fratele meu. Ce îmi lipsește! Acum un an l-am pierdut […]

Era greu de imaginat că o să mă trimită cineva de la Ivanovo, la 4.000 de kilometri de mare, ca să o văd. Era foarte departe marea acolo, nu ca aici, în România. La nici 300 de km, ai ajuns la mare. Și ni se pare departe. Deci, eu cu cine să merg? Că eram mică.

Apoi, la facultate când am ajuns, la Moscova, era la fel de complicat, pentru că în toate vacanțele mele de studentă sigur că mergeam acasă, la mama. Nici nu concepeam să fac altceva. Nici nu aveam în gând să merg la mare. Pentru mine să merg la mare era ca și când aș fi mers pe Lună”, a declarat Marina Voica, pentru Viva.ro.