Mărturia unei femei care a reuşit să scape din Mariupol: Topeam zăpadă. Aveam limită de o cană de apă pe zi și două linguri de orez de persoană

Alina Stailovskaya a reuşit să scape din Mariupol după trei săptămâni petrecute în subsolul unei clădiri bombardate de soldaţii ruşi. După invazia Rusiei în Ucraina, Alina şi copiii ei au rămas fără casă, fără apă şi fără mâncare. Numai ei ştiu cum au supravieţuit. Au topit zăpadă şi când au putut ieşi din ascunzători, au fiert orez. Au limitat consumul la 2 linguri de persoană pe zi. "Copiii mei încă visează tancuri rusești, bombardamente și război. Iar eu încă mă trezesc la 4 dimineața...", povesteşte femeia.
Alina Costache
04 mai 2022, 17:48
Mărturia unei femei care a reuşit să scape din Mariupol: Topeam zăpadă. Aveam limită de o cană de apă pe zi și două linguri de orez de persoană

„Pe 17 martie au plecat de la Mariupol. Orcii (cuvânt folosit de ucraineni pentru soldaţii ruşi care le-au invadat ţara la 24 februarie) au anunțat un „culoar verde” și au eliberat oameni. Actiunea a fost filmată de presa rusă. Cum au transformat rușii orașul meu nu poate fi exprimat în cuvinte. Dacă te uiți înapoi – un Armaghedon: case rase de pe fața pământului, case cu găuri uriașe de la loviturile aeriene. Și în curți există cratere cu o rază de 5 până la 10 metri. În jurul caselor sunt multe cadavre. Locuitorii erau aruncaţi în gropi și acoperiţi cu pământ. În timpul cât am stat în oraș, între case au început să apară cimitire îngrijite, cu cruci și inscripții.

Citeşte şi: Pentru această mamă, iadul continuă şi după Mariupol. A stat 34 de zile într-un subsol, unde a băut apă din zăpadă topită, iar acum fiul i-a fost deportat cu forţa în Rusia. „Va fi pus să lupte împotriva mea!”

Când am trecut pe strada centrală a cartierului nostru, nu am văzut nici măcar o casă întreagă
Ceea ce odată fusese o șosea curată și îngrijită, s-a transformat acum într-un câmp pârjolit, cu tancuri rusești rămase arse amestecate cu corpurile celor care zăceau lângă sau pe ele… Probabil că îmi voi aminti mirosul acela toată viața.

Era ciudat, îmi era greu să respir. Cenușa neagră a zburat în aer, iar drumul era plin de resturi de construcții, moloz și cadavre. A fost foarte greu de condus”, povesteşte femeia.

Citeşte şi: Coşmar în Mariupol, oraşul devastat de bombardamentele ruşilor. Copiii beau apă de ploaie din bălţi pentru a putea supravieţui

Alina Stailovskaya: „Topeam zăpadă. Aveam limită de o cană de apă pe zi și două linguri de orez de persoană”

„În cele 3 săptămâni nu am avut nici apă, nici lumină și nici căldură. Temperatura în apartamentul cu geamuri sparte era aceeași cu temperatura de afară: 0-10 grade… Bombardamentele au fost atât de puternice, încât unda de șoc a spart ferestrele și a rupt mânerele ferestrelor.

Din cauza lipsei apei a trebuit sa incalzesc zapada si apoi sa o fierb. Uneori, noaptea, nu mă trezeam din cauza bombelor, ci pentru că îmi era îngrozitor de sete pentru că nu băusem apă de câteva zile. Apa era folosită doar pentru gătit sau o țineam pentru copii. Limita era de o cană de apă pe zi. Nu aveam aproape nimic de mâncare pentru că nu apucasem să facem provizii, dar oricum nu aveam suficientă apă pentru a o găti.

Chiar și atunci când am reușit să gătim orez, am stabilit o limită de 2 linguri de orez de persoană pe zi”, a povestit Alina Stailovskaya, citată de amazing-ukraine.com.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Secretul succeselor lui David Popovici, Ilie Năstase și Simona Halep, dezvăluit de Mircea Lucescu: „Totul stă în asta. E ceva fantastic!”
Capital.ro
Zi de doliu. Un nume cunoscut s-a stins în tragedia din Rahova: O femeie puternică, viața a încercat-o de nenumărate ori
Playtech.ro
Cine are prioritate în rampă? Regula dă bătăi de cap şoferilor
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Câți bani primesc de la stat locatarii blocului din Rahova? Rămân fără case, după ce clădirea va fi demolată
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Zona extrem de sensibilă unde un conflict NATO-Rusia poate izbucni oricând
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025