MĂRTURII EMOŢIONANTE după accidentul aviatic: Am încercat să ne găsim o poziţie, să ne pregătim de IMPACT

Medicul Sorin Ianceu, rănit în accidentul aviatic din Apuseni, a fost externat, luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj. A urmat o întâlnire emoţionantă cu familia. "Cei mici mă așteptau în geam deja. Erau nerăbdători. M-au văzut la televizor, dar sunt prea mici să înțeleagă ce s-a întâmplat", a povestit medicul. Sorin Ianceu a vorbit, la Digi 24, şi despre momentul prăbuşirii avionului pilotat de Adrian Iovan, dar şi despre momentele de groază trăite pe munte în aşteptarea echipelor de salvare. De asemenea, Sorin Ianceu a declarat că a sunat la 112 şi a dat coordonatele de pe Google Maps, indicând inclusiv zona unde se află, şi anume între localităţile Horea şi Beliş, contrazicând afirmaţia STS, conform căreia medicul nu a sunat la 112 după producerea accidentului.
Romania TV
03 feb. 2014, 20:00
MĂRTURII EMOŢIONANTE după accidentul aviatic: Am încercat să ne găsim o poziţie, să ne pregătim de IMPACT

„În avion am stat în spatele lui Adrian Iovan. Era a doua oară când zburam cu un avion de dimensiuni mici. Până cu trei-cinci minute înainte de momentul tragic, Adrian Iovan a fost calm. S-au precipitat lucrurile în momentul în care am intrat într-o zonă cu ceață. Din ce am mai citit, probabil era o zonă cu risc de givrare, moment în care avionul a început să piardă altitudine. Am simțit ce se întâmplă în momentul în care pilotul făcea manevre repetate de degivrare, adică tura motoarele ca să scape de gheață și să dezghețe aripile. Se auzeau bucățile de gheață cum zboară de pe elice. În momentul în care am ieșit din ceață, se vedea deja culmea muntelui acoperită de zăpadă. A reușit să se ridice puțin deasupra culmii, după care a pierdut din nou altitudine. Se vedeau vârfurile brazilor, care se apropiau tot mai mult de fuselajul avionului. A fost momentul când mi-am dat seama că șansele sunt mari să nu mai poată redresa avionul. Niciunul dintre noi nu s-a uitat la celălalalt. Fiecare a încercat să își găsească o poziție în care să fie pregătit pentru impact”, și-a amintit Sorin Ianceu.

„Printr-o gaură a fuselajului l-am văzut pe Radu Zamfir, care era pe partea cealaltă a avionului. Ceilalți doi colegi, doctorul Pivniceru și doctorul Calu erau inconștienți, întinși pe banchete, în spatele meu. Pilotul Adrian Iovan era încarcerat sub bord, iar Aura era azvârlită de pe ultimul loc până în spatele meu. Împreună cu Radu Zamfir am reușit să eliberăm victimele. Am acoperit-o pe Aura, pentru că spunea că nu își simte mâinile și picioarele. Am acoperit-o cu o pătură și cu hainele pe care le aveam pe noi”, a mai povestit medicul.

Medicul Sorin Ianceu a vorbit şi despre convorbirile pe care le-au avut cu cei de la 112. „Telefoanele mele s-au distrus în momentul impactului. Nu le-am putut folosi. Am vorbit la 112, dar de pe telefonul doctorului Zamfir. Le-am spus inclusiv că dacă pleacă din Horea spre Beliș pe drumul 1R, la jumătatea distanței, pe partea dreaptă, ne aflăm prăbușiți. Știam localitățile între care s-a prăbușit avionul. Ar trebui să existe aceste înregistrări. În acele momente, nu ne-am gândit să ne înregistrăm telefoanele ca să ne justificăm. Cei de la 112 ne tot cereau coordonate GPS. Eu nu știu să ofer coordonate GPS dintr-un smartphone. Am încercat să scoatem coordonatele din aplicația Google Maps, coordonate pe care le-am furnizat. Ni s-a spus că trebuie să așteptăm un SMS de la un operator de telefonie mobilă care să conțină șase cifre, pe care să îl dăm mai departe și în funcție de acesta ne vor localiza. Eu nu îmi aduc aminte să fi primit vreun mesaj”.

Sorin Ianceu a spus că medicii care au supraviețuit accidentului aviatic au luptat până în ultimul moment pentru a o salva pe studenta Aura Ion.

„Doctorul Calu și-a dat foc costumului de sală, pe care l-a aprins cu ajutorul unui parfum. Am adus-o și pe Aura aproape de foc, dar nu o puteam ridica de jos. Avea o leziune de coloană cervicală, era tetraplegică. Nu o puteam ține în picioare. Am acoperit-o, i-am dat hainele de pe noi, am adus-o lângă foc. Din nefericire, după patru ore și jumătate, sau cinci ore de la prăbușire, a intrat în stop cardiorespirator. Radu Zamfir a încercat cu disperare să o salveze. I-a făcut masaj cardiac și manevre de resuscitare 40 și ceva de minute”, a mai povestit medicul.

STS contrazice supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni

Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a precizat, într-un comunicat de presă, că „dr. Sorin Ianceu nu a sunat la 112”. Mai mult, STS a mai precizat că medicul Radu Zamfir nu a trimis, prin 112, coordonatele geografice ale locului unde a căzut avionul, ci „a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil”, indicând drept „coordonate” ora afişată pe acesta.

„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale protestează ferm faţă de afirmaţiile potrivit cărora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin Sistemul 112. Dânsul a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil, începând cu ora 19:30, doctorul Zamfir indicând ca şi coordonate ora afişată pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1, iar peste patru minute 19,37,20/1, care, evident, nu sunt cooordonate geografice”, se arată într-un comunicat al Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS).

Potrivit STS, la solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonată care începe cu 46, Zamfir „a refuzat să mai dea alte informaţii, spunând că a transmis informaţiile şi că nu mai dă nimic”.

Precizările STS vin „urmare apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false referitoare la convorbirile prin Sistemul 112”.

În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Uluitor! Câte kilograme a slăbit Florin Prunea și cum arată după experiența de la Desafio, care începe în curând pe Pro TV: „Mi-a fost frică. Am fost evacuați”. Foto
Capital.ro
Mașinile pe benzină și motorină, interzise sau permise din 2035. Lupta care se dă la vârful UE: Interdicția nu trebuie slăbită
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online