Mască exfoliantă pentru buze

La fel ca orice altă parte a corpului, buzele au nevoie de o îngrijire specială. Ele se pot usca și crăpa, mai ales dacă este prezentă deshidratarea. Există multe moduri prin care frumusețea buzelor poate fi menținută, dar cel mai simplu mod prin care o poți face este aplicând o mască care exfoliază pielea și o lasă catifelată.
Romania TV
23 mai 2018, 09:42
Mască exfoliantă pentru buze

Nu trebuie să apelezi la tratamente scumpe. Tot ce este necesar sunt două ingrediente magice, pe care le ai cu siguranță în bucătărie; scorțișoara și zahărul brun, care au următoarele beneficii:

Scorțișoara

– îmbunătățește circulația sângelui;
– acționează ca un ser de umplere când este aplicată pe buze;
– oferă un efect de încălzire pe buze;

Zahărul brun

– elimină celulele moarte ale pielii;
– lasă pielea catifelată;
– hidratează pielea datorită agenților umectanți

Măștile cu efect exfoliant sunt recomandate în sezonul rece, însă ele ar trebui să facă parte din rutina ta de îngrijire și vara. Pielea este expusă factorilor externi și soarelui, plus că riscul de deshidratare este mult mai mare. Este important să folosești balsamul de buze, să te hidratezi și să îndepărtezi rujul de pe buze cu loțiune demachiantă, în fiecare seară.

Citeşte şi Balsamurile de buze, pericol pentru sănătate. Conţin substanţe toxice şi cancerigene

Rețeta măștii cu efect exfoliant

Ai nevoie de:

– 1 lingură scorțișoară pudră
– 1 lingură zahăr brun
– 1 lingură ulei de nucă de cocos/măsline

Mod de preparare:

Pune într-un bol cele trei ingrediente, amestecând până se formează o pastă, pe care o pui într-un recipient care se închide ermetic.

Mod de aplicare:

Spală-te pe față și apoi aplică cu degetul arătător din pasta obținută, masând, pe întreaga suprafață. Las-o să acționeze 5-10 minute. Șterge la final cu o dischetă, după care aplică un balsam de buze hidratant.

Repetă tratamentul natural de două ori pe săptămână.

Buze crăpate? Începe să le tratezi!