Matteo Politi, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare

Matteo Politi a fost condamnat marți la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul României.
Alina Costache
29 nov. 2022, 22:28
Matteo Politi, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare
Matteo Politi, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare

Matteo Politi, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare. Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Matteo Politi a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, dar şi pentru instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual. De asemenea, el a fost obligat de instanţă să plătească daune morale şi materiale către mai multe părţi civile, sumele fiind cuprinse între 1.000 de lei şi 11.800 de euro.

Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins în februarie 2019, într-un tren aflat în vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, însă acum este în libertate.

Citește și: Ce pedeapsă a primit poliţista care l-a şantajat pe Vitalie Stan, „esteticianul vedetelor”. I-a cerut 15.000 de euro să-l scape de ”probleme”

Matteo Politi, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare

În perioada martie 2018 – 7.12.2018, inculpatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului Bucureşti.

În perioada martie 2018 – 07.12.2018, inculpatul a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals şi a efectuat asupra acestora acte specifice calităţii de chirurg plastician-estetician, obţinând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro„, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, potrivit Agerpres.ro.

Procurorii mai spun că, în septembrie 2018, italianul a indus în eroare doi medici, prin aceea că s-a prezentat sub un nume fals, susţinând că, în scurt timp, va fi proprietarul unei clinici private cu sediul în Bucureşti, deşi cunoştea că nu exista posibilitatea reală de a achiziţiona clinica în acel termen, neavând resursele financiare în acest scop.

Anchetatorii notează că Matteo Politi i-a determinat pe cei doi medici să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei, reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii, cei doi medici neputând beneficia de spaţiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar.

Pe 19 martie 2018, Matteo Politi a determinat funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti să întreprindă demersurile necesare în vederea obţinerii dreptului de liberă practică, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, şi să întocmească cu intenţie un certificat de înregistrare din data de 23.03.2018, prin care se certifică faptul că este înregistrat în evidenţele de personal ale DSPMB cu un număr de cod parafa, deşi el nu avea calitatea de medic şi, pe cale de consecinţă, nu îndeplinea nici condiţiile de liberă practică.

Procurorii mai spun că, la data de 22 martie 2018, Matteo Politi a determinat funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, să întocmească, fără vinovăţie, un atestat în baza căruia diploma de Absolvire a Învăţământului Superior, eliberată de Facultatea de Medicină – Universitatea din Priştina, este recunoscută ca diplomă de licenţă în domeniul sănătate, prin atestat recunoscându-se totodată studiile obţinute în străinătate, raportat la sistemul de educaţie din România, în scopul încadrării în muncă şi pentru înscrierea la cursuri de formare profesională, deşi inculpatul nu era medic şi nu urmase cursurile în medicină la facultatea în cauză, diploma fiind falsă.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Alina Bica și-a deschis firmă de avocatură în Italia și le face o ofertă fugarilor români: ”Știu cum gândesc procurorii”
Capital.ro
A câștigat procesul! Călin Georgescu va fi despăgubit de statul român. Tribunalul a luat decizia
Playtech.ro
Asociațiile de la bloc, obligate prin lege să constituie două fonduri. Amenzi de până la 5.000 de lei
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Părinții minorului de 13 ani, implicat în moartea lui Mario, au fost decăzuți temporar din drepturile părintești. Copilul a fost luat de urgență din familie
iamsport.ro
Atacantul român care a ratat transferul la Chelsea: ”Toate bune și frumoase, până în ultima zi”
MediaFlux
Guvernul a decis! Românii care nu plătesc CASS
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil