Matthew Heimbach, unul din liderii rasiştilor din SUA, este admirator al Gărzii de Fier şi îl poartă pe piept pe Zelea Codreanu VIDEO

Matthew Heimbach, unul din liderii rasiștilor din SUA, a apărut, ieri, la tribunal cu un tricou cu Zelea Codreanu, liderul legionarilor români.
Romania TV
15 aug. 2017, 15:17
Matthew Heimbach, unul din liderii rasiştilor din SUA, este admirator al Gărzii de Fier şi îl poartă pe piept pe Zelea Codreanu VIDEO

Acum o zi, Matthew Heimbach, unul dintre participanții importanți la demonstrațiile rasiste din Charlottesville, a fost identificat de știrileprotv.ro drept un admirator al Gărzii de Fier, pe baza unui interviu din anii trecuți.

La scurt timp după apariția în presa română a informațiilor, a avut loc la tribunalul din Virginia audierea suspectului reținut pentru că ar fi intrat cu mașina în mulțime.

Printre cei care au venit să-l susțină se numără și  Matthew Heimbach. În filmarea agenției Associated Press, Heimbach explică reporterilor care sunt convingerile sale purtând un tricou negru, pe care apar figura lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul interbelic al Gărzii de Fier, și inscripția ”Corneliu Codreanu – Prezent!”, arată tolo.ro.

La câțiva metri de el, opozanții rasiștilor îi strigă ”Fasciștii să plece!”.