Medic: Propunerea legislativă privind interzicerea fumatului trebuie introdusă rapid

Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan, susține că propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 349/2002 privind fumatul trebuie rapid introdusă pentru că este o lege învechită, care nu protejează fumătorul pasiv.
Iulian Tudor
27 apr. 2015, 16:10
Medic: Propunerea legislativă privind interzicerea fumatului trebuie introdusă rapid

„Legea aceasta trebuie să fie deja foarte rapid introdusă (…) până în vară când ne vin turiștii, pentru că este cu impact și pe zona de turism„, a spus Florin Mihălțan, luni, la dezbaterea „Interzicerea fumatului în spații publice închise o prioritate pentru sănătatea publică din România”, care a avut loc la Parlament, potrivit Agerpres.

El a afirmat că este necesară modificarea legii pentru că bugetul de sănătate este „drămuit” și în fiecare an „se pierde în jur de un milion de lei prin cheltuielile directe realizate în spital cu fumătorii”.

Jumătate dintre fumători dispar după vârsta de 45 de ani datorită bolilor induse de fumat. Un alt argument extrem de puternic este că e o lege învechită, care nu protejează fumătorul pasiv care își plătește și el tributul în bolile pe care le face, induse de asistarea fumătorului activ, involuntară și practic o suferință de lungă durată„, a arătat Mihălțan.

În opinia sa, după adoptarea legii vor fi „foarte multe consecințe pozitive„. „În primul rând, statul nu va mai cheltui atâția bani cu cheltuielile directe, dar sunt cheltuieli indirecte care sunt legate de zilele de incapacitate temporară de muncă, de absenteismul la serviciu al fumătorilor, prin diferite afecțiuni pe care le câștigă, prin pensionarea precoce pe care o suferă fiecare individ fumător în momentul în care acumulează o serie de boli legate de fumat. Este și parte pozitivă pe buget. În al doilea rând, așa cum s-a demonstrat în Franța, Italia, în momentul în care intră legea, scade cu 16 — 17% numărul de pacienți care vin la camera de gardă cu infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale. Și, nu în ultimul rând, este un moment în care fumătorul atât la locul de muncă cât și acasă se gândește la momentul lăsării de fumat și va avea această posibilitate de a accesa serviciile care îl pot consilia și acest lucru practic este o educație în mod indirect pe care o face o legislație„, a punctat Mihălțan.

Potrivit medicului, trebuie să existe spații fără fumat în toate localurile, în toate spațiile publice, private și de stat, fără niciun amendament de toleranță din punct de vedere al realizărilor unui spațiu pentru fumători.

La rândul său, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, Cezar Irimia, a spus că îi este teamă că proiectul de lege nu va trece de Parlament și s-a declarat dezamăgit că o mare parte dintre deputați au plecat înainte de finalul dezbaterii. „Sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă aici (în Comisia pentru sănătate — n.r.). (…) Sper să treacă inițiativa cu sprijinul nostru, cu presiunea presei și la 31 mai, de Ziua mondială de luptă împotriva fumatului, să anunțăm că această lege a trecut„, a spus Irimia.

Pe de altă parte, Forumul Tinerilor din România a cerut Camerei Deputaților să voteze proiectul de modificare a legii 349/2002 privind efectele negative ale consumului de tutun. Forumul solicită adoptarea de urgență a unor prevederi legale prin care fumatul să fie interzis în toate spațiile publice închise, la locul de muncă, în parcuri, pe plaje, în restaurante și cafenele, precum și în locurile de joacă pentru copii și spațiile în care se practică sportul, indiferent dacă sunt spații închise sau deschise.

Deputatul PSD Aurelia Cristea, inițiatorul proiectului de lege, și-a exprimat speranța ca actul normativ să fie adoptat de plenul Camerei Deputaților până la 31 mai. „Eu sper să o avem deja votată în plen până la 31 mai și tocmai de aceea ne-am grăbit să avem această dezbatere. Cred că este o dată de referință foarte bună, pe care ne-ați propus-o domnule presedinte Cezar Irimia și să sperăm că vom reuși să o trecem prin Camera Deputaților, la vot final„, a declarat Aurelia Cristea.

Amendamentele depuse la Comisia de sănătate a Camerei Deputaților prevăd interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, spațiile pentru copii cu excepția celulelor pentru deținuții din penitenciarele de maximă siguranță. De asemenea, se interzice complet fumatul în instituțiile și unitățile medicale și în cele de învățământ de stat și private. De asemenea, se interzice comercializarea produselor de tutun în apropierea școlilor pe o rază de 250 metri.

CITEŞTE ŞI: 84% dintre români susţin interzicerea fumatului în spaţiile publice

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Top 5 locuri de vizitat în Curacao, cea mai mică țară prezentă la CM2026. Obiectivele care nu trebuie ratate de niciun turist
Capital.ro
UDMR, mesaj tranșant pentru Ilie Bolojan: Nu mai poate fi premier
Playtech.ro
Ministerul Educației vrea să schimbe modul în care sunt notați elevii. Profesorii nu sunt de acord: „Copiii nu sunt loturi de marfă”
Adevarul
Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și tratată cu bătaie de joc”
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
Radu Banciu și-a ales favorita de la Mondial după primele meciuri: ”Îi văd campioni. Cine să-i bată?”
MediaFlux
Cartea de identitate electronică nu mai e gratuită. Cât vor plăti românii pentru noile buletine
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece